Stiri de ultima ora

Un senator, semnatar al moțiunii, NU se va prezenta la vot: Nu m-au convins. Sunt patru partide cu patru păreri

Un senator, semnatar al moțiunii, NU se va prezenta la vot:  Nu m-au convins. Sunt patru partide cu patru păreri
Actualitate
Senatorul Emanoil Savin, semnatar al moțiunii de cenzură, a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu va fi prezent pentru a vota documentul în Parlament. Fostul senator PSD a spus că nu a fost convins de cele patru partide inițiatoare ale moțiunii și părerile divergente ale liderilor acestora.

"Nu sunt prezent. Sunt plecat. Nu m-au convins. Sunt patru partide cu patru păreri. Fiecare are părerea lui, pofta lui. Ponta vrea într-un fel, Tăriceanu vrea într-un fel, Orban vrea într-un fel, Barna vrea într-un fel. Am trimis un mesaj lui Orban că nu sunt prezent", a afirmat, joi, pentru MEDIAFAX, senatorul Emanoil Savin.

Acesta este unul dintre semnatarii moțiunii de cenzură care a făcut parte din grupul parlamentar al PSD. Un alt semnatar al moțiunii care a demisionat din grupul PSD este deputatul Mihăiță Găină. De asemenea, au mai semnat senatorul afiliat PSD Ioan Talpoș, și deputatul PSD Marius Bota.

Moțiunea de cenzură urmează să fie dezbătută și votată, joi, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, care va începe de la ora 10.00. Ludovic Orban a anunțat, miercuri, că votul moțiunii va fi de la ora 13.00. Votul este secret cu bile.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus