Stiri de ultima ora

Un plic cu valută a fost găsit într-un dosar de autorizaţie de construcţie. Omul de afaceri implicat

Un plic cu valută a fost găsit într-un dosar de autorizaţie de construcţie. Omul de afaceri implicat
Actualitate
Un plic cu valută a fost găsit într-un dosar de autorizaţie de construcţie. Omul de afaceri implicat

Un plic cu bani a fost găsit de juriştii Primăriei Craiova într-un dosar de obţinere a unei autorizaţii de construcţie. Potrivit unor surse judiciare, firma care solicita autorizaţiile îi aparţine fiicei lui Adrian Mititelu. Este exclusă o asemenea variantă, spune omul de afaceri.

Documentele, dar şi plicul cu bani au fost ridicate, iar anchetatorii încearcă acum să afle cum au ajuns banii acolo şi cine era destinatarul.

„Organele de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie-Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj au fost sesizate de către funcţionarii Primăriei Craiova, Direcţia Juridică, cu privire la faptul că cu ocazia verificării documentaţiei unei autorizaţii de construcţie a fost găsită şi o sumă de bani în euro. Cu privire la aceste fapte s-a început urmărirea penală in rem cu privire la săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi luare de mită şi se verifică împrejurările în care această sumă de bani a ajuns în documentaţia respectivă şi dacă era pusă acolo cu scopul de a îndeplini sau a nu îdeplini un act în atribuţiile de serviciu ale funcţionarilor care urmau să verifice documentaţia”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Magda Bădescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că autorizaţia de construcţie a fost solicitată de un „PFA” pe numele fiicei omului de afaceri Adrian Mititelu, care doreşte să construiască mai multe blocuri turn într-un cartier al Craiovei.

Adrian Mititelu i-a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că a aflat din presă de situaţie şi susţine că nu are nicio legătură cu plicul misterios.

Potrivit lui Mititelu, de obţinerea autorizaţiilor pentru construcţiile pe care vrea să le facă se ocupă o firmă specializată cu care a încheiat contract.

Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, mai multe persoane au fost audiate, joi, în acest dosar.
www.mediafax.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus