Stiri de ultima ora

Turcan: Guvernul va amâna cel puțin jumătate de an, prin OUG, plata alocațiilor dublate pentru copii

Turcan: Guvernul va amâna cel puțin jumătate de an, prin OUG, plata alocațiilor dublate pentru copii
Actualitate
Turcan: Guvernul va amâna cel puțin jumătate de an, prin OUG, plata alocațiilor dublate pentru copii

Inquam Photos / George Calin

Guvernul Orban va adopta, în această săptămână, o ordonanță de urgență pentru a amânca până la 1 iulie 2020 plata alocațiilor dublate pentru copii, a declarat, pentru G4Media.ro, vicepremierul Raluca Turcan.

„Pentru că PNL este într-un dialog continuu cu președintele Klaus Iohannis, promulgarea de astăzi a legii privind alocațiile va fi completată de o Ordonanță de Urgență a Guvernului. Actul normativ va proroga intrarea în vigoare a legii de dublare a alocațiilor până la prima rectificare bugetară din acest an, la începutul lunii iulie, așa cum prevede legea responsabilității fiscal-bugetare”, a declarat Raluca Turcan. Vicepremierul dă vina pe politica falimentară a fostului guvern, care a generat o presiune asupra bugetului de stat.

„Presiunea care apasă bugetul din acest an, din motive ce țin de politica falimentară a fostului guvern, dorim să nu afecteze copiii din România”, a declarat Turcan. ”PNL este partidul de care sunt legate toate majorările alocațiilor pentru copii de până acum: 2008, 2015 și 2019. În plus, începând cu 1 Ianuarie 2020, alocațiile sunt indexate cu rata inflației tot datorită PNL. Guvernul PNL va găsi resursele financiare pentru dublarea alocațiilor de stat pentru copii, așa cum prevede legea promulgată astăzi de Președintele Klaus Iohannis. Când a fost construit bugetul pe anul 2020, la finalul anului trecut, suma necesară pentru ca alocațiile mărite să intre în plată nu a fost inclusă, nefiind lege în vigoare”, a mai spus Raluca Turcan.
stirileprotv.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus