Stiri de ultima ora

Trump a criticat filmul „Parasite”, marele câştigător al Premiilor Oscar 2020. Răspunsul acid al distribuitorului american: „Nu ştie să citească”

Trump a criticat filmul „Parasite”, marele câştigător al Premiilor Oscar 2020. Răspunsul acid al distribuitorului american: „Nu ştie să citească”
Actualitate
Preşedintele nu s-a declarat impresionat de „Parasite”, exprimându-şi preferinţa pentru producţiile americane precum clasicul „Pe aripile vântului” („Gone with the Wind”), din 1939.

„Aţi văzut ce rău au ajuns Premiile Oscar de anul acesta? Şi câştigătorul este…un film din Coreea de Sud”, a spus Trump, imitând momentul decernării premiului. „Ce a fost asta? După ce că avem destule probleme cu comerţul în Coreea de Sud acum le mai şi acordăm premii.”

Neon, distribuitorul american al producţiei sud-coreene „Parasite”, a răspuns criticilor lui Trump printr-o postare acidă pe Twitter: „Este de înţeles că nu i-a plăcut, nu ştie să citească”.

De asemenea, Trump a afirmat că nu se numără printre fanii lui Brad Pitt, al cărui discurs de mulţumire de la Premiile Oscar 2020 a atacat probleme politice. Actorul premiat pentru cel mai bun rol secundar a adus în discuţie absenţa lui John Bolton din procesul preşedintelui american, a relatat CNN .

„Parasite", de Bong Joon-Ho, este un basm modern despre inegalităţile sociale din Coreea de Sud. Şomeri, membrii familiei Ki-taek arată un interes deosebit pentru bogata familie Park, până când într-o zi existenţele lor se împletesc. Acesta este începutul unui şir de întâmplări imprevizibile care converg „într-un film genial, captivant şi care refuză categoriile", conform IndieWire.

Drama „Parasite", de Bong Joon-Ho, a fost recompensată cu Palme d Or la ediţia de anul trecut a Festivalului de la Cannes. De asemenea, a primit, printre altele, premiile Globul de Aur şi BAFTA pentru cel mai bun film străin, dar şi premiul Sindicatului actorilor americani pentru cea mai bună distribuţie.
www.mediafax.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus