Stiri de ultima ora

SURSE - Scapă cine poate în PSD: Viorica Dăncilă și șefii județeni își ascut săbiile pentru prezidențiale

SURSE - Scapă cine poate în PSD: Viorica Dăncilă și șefii județeni își ascut săbiile pentru prezidențiale
Actualitate
Șefa PSD, Viorica Dăncilă, insistă în partid cu demisia liderilor județeni care nu-și ating targetul la prezidențiale.

Viorica Dăncilă a repetat în ultimele săptămâni, în turneul din filialele PSD, că firesc este ca șefii organizațiilor care obțin la alegerile prezidențiale voturi sub pragul calculat în partid să plece acasă.

În spatele ușilor închise, șefa PSD a venit cu o solicitare care i-a pus pe jar pe liderii locali.

În partid circulă acum teoria că Dăncilă ar putea să condiționeze candidatura sa la prezidențiale de asumarea în bloc a rezultatelor. Principalul motiv este că sondajele comandate de partid sunt departe de a oferi liniște în Kiseleff.

Este de așteptat ca în ședințele BPN și CEX de marți, Dăncilă să-și anunțe candidatura.

Șefa PSD consideră că intrarea sa în cursa pentru Cotroceni și un eșec la prezidențiale va duce la schimbarea ei din fruntea partidului la viitorul Congres PSD din primăvara lui 2019. Mai mulți lideri județeni au ignorat Congresul în care au fost aleși Dăncilă, Teodorovici și Fifor, numind actuala conducere ca fiind una interimară și că marea bătălie se va da la anul.

Cum în PSD este o tradiție recentă a liderilor care au acuzat filialele că au oprit motoarele în alegeri pentru a-l arunca peste bord pe candidat după alegeri, Dăncilă nu vrea să pățească același lucru și vrea ca șefii județeni să demisioneze înaintea leadership-ului PSD.

Liderii județeni spun că nu este în regulă să se procedeze cum vrea Dăncilă. Dacă face candidatul greșeli, ca Geoană, de ce să plec eu acasa? , spune un lider PSD.

Pe de altă parte, e loc pentru o manevră: liderii județeni care demisionează fac alegeri imediat în filială și se realeg.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus