Stiri de ultima ora

Surse: Planuri de alianțe în Opoziție. Front comun împotriva primăriilor PSD la viitoarele alegeri locale

Surse: Planuri de alianțe în Opoziție. Front comun împotriva primăriilor PSD la viitoarele alegeri locale
Actualitate
Rezultatele ultimelor sondaje  arată o realitate care nu poate  fi desconsiderată de către partidele din Opoziție. Dacă nu-și unesc forțele la viitoarele alegeri locale, PSD va defila în fruntea primăriilor, în special a marilor orașe, și va controla majoritatea în viitoarele consilii locale. Un scenariu pe care unii politicieni din USR și PNL vor să-l evite printr-o nouă strategie. Rămâne de văzut dacă vor găsi înțelegere și suport din partea conducerilor centrale de partid.

Vezi și:

O bună parte dintre liderii locali ai USR au inițiat deja  contacte cu liberalii pentru  a tatona ideea susținerii unor candidaturi comune la viitoarele alegeri locale, susțin surse din interiorul acestei formațiuni. În condițiile în carea actuala majoritatea parlamentară se opune  revenirii la sistemul  alegerii edililor în două tururi de scrutin,  singura soluție pentru cei din actula Opoziție este să găsească platforma comună de negociere și de susținere reciprocă pentru a-și mări șansele de reușită și a preveni scenariul de la ultimele alegeri locale când mai mult de jumătate din marile orașe au devenit roșii, inclusiv Bucureștiul în totalitatea sa.

Interesant este că inițiativa pare a veni și a avea adepți mai ales în rândurile liderilor USR din Transilvania și Banat, cât și al liberalilor din aceleași regiuni.  Primii sunt conștienți că USR este  departe de a-și fi consolidat filialele nou create, în ciuda  eforturilor intense pentru a crea o rețea cât mai densă de organizații locale. La rândul lor, liberalii, în special  cei care sunt  edili de mari orașe, au tot interesul să susțină ideea unei aliațe electorale cu USR  pentru a-și asigura propriile șanse  la un nou mandat si a putea controla mai ușor majoritățile din  viitoarele consilii  locale.

Vezi și: SURSE - Puciștii din PSD, lovitură pentru Liviu Dragnea: două teste de foc în Parlament

"Bolojan, Boc, Hava,  Falcă, Robu, nu au spus nu  unei astfel de inițiative. Este un scenariu din care ambele partide au de câștigat, dacaă reușim să ajungem la o înțelegere", mai susțin sursele citate.

În plus,  o bună parte din liberali  preferă  varianta unei alianțe între PNL și USR, decât una între formațiunea condusă de Dan Barna și platforma politică creată de fostul premier Dacian Cioloș, al cărui potențial  electoral în creștere  este deja relevat de ultimele sondaje. O alianţă USR - Mişcarea România Împreună (Ro+) ar obţine un scor de cel puţin 21,4%, conform datelor IMAS, analizate  în această toamnă  pe masa conducerii USR, ca acum potențialul celor două partide să ajungă la 23%. Cu acest scor, o alianţă USR - MRÎ ar obţine 7 mandate de europarlamentar la alegerile de anul viitor.  Cifre care ar trebui să dea de gândit în cercurile liberale.

"Deja se preconizează posibilitatea unei  înțelegeri USR-Cioloș la europarlamentare sub forma unei liste comune de candidați. Dacă aceste discuții se materializează sub forma unei alianțe electorale, iar rezultatul va fi unul pozitiv, noi vom pierde trenul, iar în cazul unor  negocieri cu USR pentru locale, pretențiile lor vor fi mult mai ridicate", avertizează surse din conducerea PNL.

Cu toate acestea, ideea nu se  bucură de același sprijin și interes în celelalte zone istorice, Muntenia, Oltenia și Moldova, deși acolo PNL stă mult mai prost decât în  Ardeal sau Banat,  aceste regiuni fiind controlate politic de către PSD și aliații săi la nivelul administrațiilor publice locale.

"În PNL există în continuare o reticență față de USR și potențialul unei alianțe electorale. În plus, de ani de zile liberalii locali s-au obișnuit la o relație de dragoste și ură cu cei din PSD, făcând și desfăcând alianțe în  interiorul  consiliilor locale, din care ambele părți au avut de profitat", ne-au explicat sursele citate.

Cert este că și în anturajul președinteleui PNL, Ludovic Orban se analizează varianta  candidaturilor comune la alocale. Deocamdată conducerea liberală a dat startul competiției interne pentru identificarea celui mai bun candidat la primării, în special acolo unde în prezent acestea sunt controlate  de către reprezentanții PSD.

"Cei dornici să intre în cursa  electorală au la dispoziție un an să dovedească că pot crește electoral , că sunt motivați să se lupte pentru o candidatură și pentru un mandat de  ales local, chiar dacă pornesc de pe locul doi", ne-au explicat surse din conducerea PNL, motivele demarării acestei campanii interne  atât de timpuriu.

Cu toate acestea, actuala conducere liberală este conștientă că în unele orașe, inclusiv în București,  soluția unei candidaturi unice din partea  partidelor din Opoziție , este singura alternativă pentru a asigura succesul la locale.

"Cel mai probabil se va opta pentru alianță punctuală, locală, nu una la nivel național, în care se va lăsa mână liberă filialelor să acționeze cum cred de cuviință pentru a-și maximiza scorul electoral",  susțin surse din conducerea PNL.

Ideea unei alianțe politice sau electorale cu USR a mai fost luată în trecut în considerare  în interiorul PNL, chiar și înainte de ultimele alegeri locale. Din păcate,  orgoliile existente de ambele părți, dorința fiecăruia de a-și impune candidații pe listele comune, au făcut ca Bucureștiul să fie câștigat la pas de către Gabriela Firea și echipa sa de candidați la primăriile de sectoare. O realitate dureroasă, pe care acum aspiranții liberali la postura de candidat la Primăria Capitalei, o readuc în discuție.

"Dacă USR sau MRÎ sau PNL își imaginează că o pot bate singuri pe Firea și că pot lua Bucureștiul având candidați diferiți, eu zic că-și fac iluzii. Dacă nu vor merge cu un candidat unic la Primăria Capitalei și candidați unici la sectoare, pot sta acasă. Am învățat că în politică nu există locul doi. Contează doar locul unu. Cu ce încălzește USR-ul, astăzi, că sunt pe locul doi în Consiliul General? Cu nimic. Dacă cineva se gândește că va câștiga singur Primăria Capitalei, eu îi spun că nu o va câștiga și că devine parte a problemei. (...) E important să avem între noi un pact de neagresiune și unde candidează unii, nu candidează ceilalți, pe negociere. Adică, eu pun primarul la sectorul acela, nu mai pui tu. După care, cea mai bună formulă va fi să tragem toți. Adică, pui tu primarul la acel sector, mă bat și eu pentru primarul tău. Evident, liste comune, dacă se poate, dar sunt multe discuții pentru Consiliul General și consiliile de sectoare", susținea recent Ciprian Ciucu, consilier general în CGMB și favorit la cursa internă din PNL pentru candidatura la Primăria Capitalei.

Până în momentul de față,  PNL, USR și Mișcarea România Împreună a lui Dacian Cioloș  au făcut dovada  că pot colabora, făcând front comun pentru a-și susține unele inițiative publice precum cea referitoare  la ”Fără penali în funcții publice”. Un alt semn a fost dat de Opoziție la Zalău. Liderii principalelor partide de opoziţie din Sălaj au decis să îşi unească forţele în faţa adversarului politic principal, şi anume alianţa PSD +ALDE. Sprijinul reciproc a constat în fapul că cele trei partide  au decis să popularizeze și să susțină unii altora campaniile şi proiectele. USR a derulat campania „Fără penali în funcţii publice”, PMP, pe cea prin carea  propus 300 de parlamentari şi alegerea primarilor din două tururi de scrutin, iar PNL  a promovat ideea  “confiscării „ banilor de la pilonul II de pensii.  În plus, PNL  și USR au colaborat deja în repetate rânduri în Parlament susținând împreună o serie de sesizări la CCR sau  de moțiuni simple, iar acum se lucrează în comun la textul unei moțiuni de cenzură.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus