Stiri de ultima ora

Spune-i lui Birchall cine fură! Fostul ministru PSD al Justiției și-a găsit un extra job în pandemie

Spune-i lui Birchall cine fură! Fostul ministru PSD al Justiției și-a găsit un extra  job  în pandemie
Actualitate
Fost ministru PSD al Justiției, deputatul independent Ana Birchall, a lansat o campanie inedită: cine aude de politicieni corupți să îi spună ei și informațiile vor fi trimise la procurori.

„Am vrut să vă spun încă de ieri, dar n-am vrut să fiu luată în glumă pentru că ce vreau să zic e foarte serios: dacă ați aflat de cineva care fură din banul public, indiferent de unde și cum, indiferent de rang, funcție sau culoare politică, scrieți un e-mail la spunecinefura@gmail.com.

Am mai scris pe această pagină, vreau să încerc să centralizez aceste semnalări ale abuzurilor sau posibilelor infracțiuni comise mai ales în aceste zile de grea încercare pentru noi toți pentru că eu cred că nu există mai urâtă și mai abjectă crimă decât să profiți de durerea și de necazurile altor oameni. Voi face uz de calitatea mea de deputat pentru a trimite aceste măgării și încercări de a fura din banul public în atenția autorităților judiciare competente (Parchetul General, DNA sau DIICOT) și mă voi asigura personal, urmărind îndeaproape fiecare caz în parte, că cei care încearcă șmecherii - în special în achizițiile publice - în această perioadă, vor fi trași la răspundere în fața legii. Vă rog din suflet, structurați aceste e-mailuri în așa fel încât să se înțeleagă clar CINE sunt cei care au comis sau încearcă să comită fapta penală, în CE constă această faptă și dacă aveți cunoștință de vreo DOVADĂ în sprijinul celor afirmate. Vă mulțumesc și aștept cu interes mesajele voastre pe adresa spunecinefura@gmail.com.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus