Stiri de ultima ora

Şofer de autobuz, bătut de un poliţist în Braşov/ Inspectoratul Judeţean de Poliţie a deschis o anchetă internă | VIDEO

Şofer de autobuz, bătut de un poliţist în Braşov/ Inspectoratul Judeţean de Poliţie a deschis o anchetă internă | VIDEO
Actualitate
Potrivit Poliţiei Braşov, poliţistul cercetat are 43 de ani şi se afla în timpul liber. „Pe raza municipiului Braşov a avut loc o altercaţie in trafic între un bărbat care conducea un autoturism şi un şofer de autobuz, urmată de agresiune fizică în incinta unei autobaze între cei doi conducători auto şi un alt angajat al societăţii de transport. Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul care conducea autoturismul este agent de poliţie în cadrul IPJ Braşov şi se afla în timpul său liber”, a transmis IPJ Braşov. În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violenţe, dosarul fiind cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.

De asemenea, la nivelul IPJ Braşov s-au declanşat verificări prin structura specializată de control intern. Incidentul a fost filmat de camerele de supraveghere. Pe imagini se vede cum un bărbat opreşte maşina şi este întâmpinat de altul, pe care îl loveşte. Victima cade şi în jurul ei se adună mai multe persoane, în timp ce primul bărbat, care a venit cu maşina, intră în clădire.
www.mediafax.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus