Stiri de ultima ora

Sindicaliştii forestieri vor picheta marţi Camera Deputaţilor, nemulţumiţi de modificările aduse legii

Sindicaliştii forestieri vor picheta marţi Camera Deputaţilor, nemulţumiţi de modificările aduse legii
Actualitate
Federaţia Sindicatelor din Silvicultură ”Silva” anunţă pichetarea, marţi, a sediului Camerei Deputaţilor, într-un protest îndreptat, printre altele, împotriva împroprietăririi, cu 30 de hectare din fondul forestier public, a lăcaşelor de cult care au deţinut în administrare aceste suprafeţe.

43 afişări

Sindicaliştii forestieri vor picheta marţi Camera Deputaţilor, nemulţumiţi de modificările aduse legii

Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva, organizaţie sindicală reprezentativă pentru sectorul de activitate agricultură, acvacultură, pescuitul, silvicultură şi economia vânatului, cu peste 15.000 de membri care profesează în domeniul silvic în întreaga ţară anunţă pichetarea sediului Camerei Deputaţilor, marţi, între orele 10:00 – 14:00, transmite federaţia într-un comunicat remis MEDIAFAX. Sindicaliştii cer plenului Camerei Deputaţilor şi Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice respingerea proiectului de lege prin care se modifică legea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, prin care se urmăreşte legiferarea împroprietăririi cu terenuri agricole sau forestiere a formelor asociative ale comunităţilor din fostele regiuni grănicereşti, respectiv împroprietărirea cu terenuri forestiere în suprafaţă de până la 30 de hectare din fondul forestier proprietate publică a statului, a unităţilor de cult care au deţinut în folosinţă sau administrare, şi nu în proprietate, astfel de suprafeţe.

Federaţia Silva atrage atenţia că proiectul de modificare a legii contravine mai multor articole din Constituţie, care consacră cu titlu de obligaţie în sarcina statului protejarea intereselor naţionale în activitatea economică precum şi exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional, precum şi articolul care statuează că proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale. De asemenea, spun sindicaliştii de la Silva, se încalcă şi articolul din Codul silvic care prevede că terenurile forestiere proprietate publică a statului nu fac obiectul constituirii dreptului de proprietate sau al vreunui dezmembrământ al acestuia.

Aceştia mai spun că proiectul ar favoriza ”derapajele funcţionale ale instituţiilor statului” pentru că ”pădurile României sunt un bun de interes public, naţional şi european” iar ”tratarea şi exploatarea fondului forestier fără a se avea în vedere interesul naţional, este contrară interesului Statului Român, societăţii şi aduce grave prejudicii securităţii naţionale”. Proiectul de lege, în forma sa actuală, ”transformă o lege de reconstituire a dreptului de proprietate (Legea nr. 1/2000), al cărei scop este acela de a înfăptui un act reparatoriu faţă de proprietarii cărora regimul comunist le-a confiscat proprietăţile sau urmaşii acestora, într-o lege econstituţională de împroprietărire fără drept” a unităţilor de cult şi a formelor asociative ale comunităţilor din fostele regiuni grănicereşti, mai spun protestarii. Ei atrag atenţia că, actul normativ creează posibilitatea ca orice persoană juridică să formuleze cereri de constituire a dreptului de roprietate, chiar dacă titlurile de proprietate au fost anulate prin otărâri judecătoreşti rămase definitive. În urma evaluării impactului pe care propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii nr. 1/2000 îl va avea asupra fondului foestier proprietate publică a statului, a rezultat o diminuare cu peste 60.000 de hectare afondului forestier proprietate publică a statului, iar ca efect social dispariţia a peste 3.000 locuri de muncă, spun sindicaliştii forestieri. Prin legiferarea acestei iniţiative, proprietatea publică a Statului român se va diminua cu o suprafaţă de peste 1.000.000 ha păduri, spun protestatarii, care cer respingerea acestui proiect de lege şi înfiinţarea unei comisii pentru cercetarea retrocedărilor abuzive de păduri, precum şi luarea de măsuri pentru stoparea retrocedărilor ilegale de păduri. Ei spun că prin actul normativ se mai urmăreşte transformarea unor regii în societăţi pe acţiuni, motiv pentru care cer guvernului României, să nu permită adoptarea sa pentru că, în baza sa, inclusiv regiile naţionale pot fi reorganizate ca societăţi comerciale. Federaţia mai cere şi consultarea tuturor sindicatelor, federaţiilor şi confederaţiilor sindicale la modificarea şi completarea Legii nr. 62/2011 a dialogului social iar parlamentului, guvernului, Ministerului Apelor şi Pădurilor să elaboreze legislaţia silvică numai după consultarea specialiştilor silvici din cadrul Academiei Române, Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva, Societăţii inginerilor silvici din România ”Progresul Silvic”, Federaţiei pentru Apărarea Pădurilor, Confederaţiei Consilva, Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură Silva, Asociaţiei Pensionarilor Silvici din România şi Asociaţiei Proprietarilor de Păduri din România. ”Se solicită Parlamentului României elaborarea şi adoptarea de legi coerente şi aplicabile, conforme cu realităţile şi necesităţile sectorului silvic. Sectorul silvic din România are nevoie mai mult ca oricând de legislaţie pentru restabilirea echilibrului între cele trei funcţii ale pădurilor – funcţia ecologică, funcţia economică şi funcţia socială. 9. Se solicită Parlamentului şi Guvernului României să elaboreze legi pentru întărirea autorităţii personalului silvic, având în vedere creşterea presiunii asupra pădurii”, mai spun sindicaliştii de la Silva. Ei amintesc că apărând pădurea, în ultimii ani, 4 pădurari au fost omorâţi de infractorii surprinşi în pădure furând lemn, iar alţi peste 650 pădurari, tehnicieni şi ingineri silvici au suferit vătămări corporale grave din partea infractorilor şi că numai în anii 2017 şi 2018 au fost înregistrate peste 70 de cazuri de agresiuni deosebite îndreptate împotriva personalului silvic, din care peste 30 de cazuri au necesitat îngrijiri medicale speciale. Revendicările susţinute de Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva ”au ca scop salvarea pădurilor României de la distrugere, consolidarea activităţii administratorului fondului forestier proprietate publică a statului, garantul asigurării unei gestionări durabile a pădurilor statului, precum şi reconsiderarea rolului silvicultorilor în societate”, mai spun sindicaliştii forestieri. În cazul în care nu le vor fi soluţionate revendicările, sindicaliştii de la Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva spun că vor va relua acţiunile de protest la Camera Deputaţilor.

Articole similare :
comments powered by Disqus