Stiri de ultima ora

Scandal la Ministerul Sănătății: Șeful Comisiei de Nefrologie din România a devenit medic primar printr-un fals grosolan

Scandal la Ministerul Sănătății: Șeful Comisiei de Nefrologie din România a devenit medic primar printr-un fals grosolan
Actualitate
Alexandru Checheriţă are un CV impresionant: doctor în ştiinţe medicale la 26 de ani, medic primar şi conferenţiar la 31 de ani și profesor universitar la 32 de ani. Nefrologul a făcut, potrivit CV-ului, un doctorat de 3 ani în doar 2 ani. Alexandru Checheriţă a susținut examenul de medic primar în iunie 2014 și a devenit conferenţiar în octombrie 2014. Pentru această performanță Alexandru Checheriță trebuia să primească o derogare din partea Ministerului Sănătăţii pentru a susține examenul de medic primar cu 3 ani şi jumătate mai repede decât era firesc. Ministrul Bănicioiu nu a dat derogarea. Dar asta nu l-a împiedicat pe Alexandru Checheriță să-și continuie cariera fulminanță. Medicul a primit un ajutor nesperat. Funcţionara Violeta Sburlea, a intrat în calculator, logată cu userul "Violeta" și a falsificat fișa.

Așa a ajuns Alexandru Ionel Checheriţă ca la 36 de ani să ajungă profesor universitar la UMF “Carol Davila”, şeful clinicii de nefrologie şi dializă la Spitalul Clinic de Urgenţă “Sf. Ioan”, preşedintele Comisiei de Nefrologie a Colegiului Medicilor, membru în Consiliul Ştiinţific al Agenţiei Naţionale a Medicamentului.

Alexandru Checheriţă nu ar fi putut accede la aceste titluri, conferenţiar, profesor universitar atât de repede, dacă nu susținea examenul de medic primar în anul 2014, cu trei ani şi jumătate înainte de data la care ar fi trebuit să-l dea.

Vorbim despre examenul prin care medicii specialişti înaintează în grad şi devin medici primari, cea mai înaltă treaptă pe care o pot atinge din punct de vedere clinic. Derogarea de peste trei ani contravine şi legii, şi practicii obişnuite, pentru că înscrierea la acest concurs, este condiționată de o vechime de cinci ani într-un post de medic specialist. Se poate obţine o derogare pentru susținerea examenului cu cel mult 6 luni mai repede.

În momentul susținerii examenului, Alexandru Checheriţă avea o vechime de numai un an şi jumătate. Îi trebuia o derogare de trei ani şi patru luni. Imposibil de obținut din punct de vedere legal. Există suspiciuni că această derogare nu a existat niciodată, iar aceste suspiciuni fac obiectul unei anchete derulate de Corpul de control al Ministerului Sănătății, după cum recunoaşte însăşi Sorina Pintea: Pot admite că au existat plângeri din spital, colegi de-ai dumnealui ne-au sesizat că este posibil să fie ceva în neregulă cu situaţia lui profesională. Încă nu am concluziile celor de la control şi integritate .

În cele din urmă 11 medici primari din Spitalul “Sf. Ioan” au semnat o plângere depusă la minister privind comportamentul “abuziv” al şefului de secţie. În urma plângerii corpul de control al Ministerului sănătății a întocmit în raport.

“Luna trecută a fost aici Corpul de control al ministerului, au analizat situaţia, ei trebuie să facă lumină, nu de noi depinde. Nu noi dăm aceste hârtii. Nu vă pot spune dacă au existat sau nu derogări la dosarul lui”, a declarat şi Robert Agafiţei, managerul Spitalului “Sf. Ioan”, unde Checheriţă conduce Secţia de Nefrologie.

“Ei vin la noi cu certificatul de medic primar, noi nu putem vedea ce au ei în spate, sunt alte instituţii care le eliberează aceste certificate”, a insistat Agafiţei, când Libertatea l-a întrebat dacă nu e neobişnuit ca un doctor să devină medic primar atât de repede.

“Nu sunt de găsit documentele care să consemneze derogarea”. Raportul Corpului de control al MS, care datează din 23 octombrie 2019 atestă că nu există nici un document care să consemneze acordarea unei derogări de 3 ani şi jumătate pentru medicul Checheriţă. În acel moment, ministru era Nicolae Bănicioiu, care nu a semnat această derogare record.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus