Stiri de ultima ora

România semnează un parteneriat STRATEGIC pe securitate cibernetică cu Israelul: ce presupune memorandumul

România semnează un parteneriat STRATEGIC pe securitate cibernetică cu Israelul: ce presupune memorandumul
Actualitate
România urmează să încheie joi un memorandum pe securitate cibernetică cu Israelul. Memorandumul se va încheia între Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, prin minstrul Alexandru Petrescu, si Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică din Statul Israel, prin directorul general Ygal Unna.

Memorandumul de Înțelegere va susține pe termen nedeterminat eforturile comune ale celor două state: România și Statul Israel în domeniul cheie al securității cibernetice, prin schimb de informații, dezvoltarea de bune practici, cercetare tehnologică, cresterea capacităților institutionale și instruirea resurselor umane, alături de organizarea de evenimente, sesiuni de lucru, vizite tematice și teste operaționale de securitate cibernetică.

"Avem în Statul Israel un partener cu un nivel exceptional de competență în acest domeniu și am convingerea că împreună, prin valorificarea resurselor de expertiză, inovatie și spirit antreprenorial, vom concepe și implementa în mod preventiv instrumente de securitate cibernetică „by design” și un set de politici și reglementări care să susțină obiectivele fundamentale ale României de digitalizare a economiei în condiții de siguranță și de creștere a incluziunii sociale prin tehnologie", a spus ministrul Alexandru Petrescu

MOU se va semna în marja celui de-al treilea Forum pentru Securitate Cibernetică România- Statul Israel, care se desfășoară în perioada 5-6 iunie, la București.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus