Stiri de ultima ora

România, pe ultimul loc în UE în ceea ce priveşte bugetul alocat sănătăţii. Ministrul Sorina Pintea: Este o creştere istorică

România, pe ultimul loc în UE în ceea ce priveşte bugetul alocat sănătăţii. Ministrul Sorina Pintea: Este o creştere istorică
Actualitate
România, pe ultimul loc în UE în ceea ce priveşte bugetul alocat sănătăţii. Ministrul Sorina Pintea: Este o creştere istorică

Un articol de: B1.ro - 12 Feb 2019, 10:00

Ţara noastră este pe ultimul loc în UE în ceea ce priveşte bugetul alocat pentru sănătate, chiar dacă ministrul Sorina Pintea a anunţat "o creștere istorică" privind sumele de bani alocate sectorului medical.

Totuşi, ţara noastră acordă doar 4,84% din PIB sănătăţii, chiar dacă media la nivelul Uniunii Europene este de 9,6% din PIB.

România este astfel pe ultimele locuri, alături de Letonia, Lituania, Luxemburg, arată publicat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

Pe de altă parte, ţări precum Albania (6,8% din PIB), Macedonia (6,1%) și Muntenegru (5,9%) alocă mai mulţi bani sănătăţii decât noi.

La polul opus se află Franţa, care este pe primul loc, Germania şi Suedia.

​Bugetul Ministerului Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate ajunge anul acesta la 4,84% din Produsul Intern Brut, o creştere istorică, în viziune ministrului Sorina Pintea.

"Anul acesta, bugetul MS și CNAS însumează 4,84% din PIB în condițiile în care am pornit de la 2 %. Cea mai mare creștere este destinată investițiilor. Am alocat peste 1 miliard de lei pentru achiziția de aparatură, reparații capitale, finalizarea lucrărilor de investiții începute (ex. Spitalul de Pediatrie din Timișoara, Spitalul din Fălticeni început în 1990, blocul operator al Spitalului Universitar, etc.).

Creșteri importante vor fi pentru funcționarea cabinetelor medico-sociale, pentru asistența comunitară, medicina școlară și pentru asigurarea co-finanțărilor destinate proiectelor finanțate din fonduri europene. În bugetul CNAS au fost prevăzute creșteri importante, de peste 22% pentru medicina de familie", a declarat Sorina Pintea. 

Articole similare :
comments powered by Disqus