Stiri de ultima ora

Relaxarea izolării. Nelu Tătaru spune că „încă nu am urcat, ca să coborâm”: Va fi făcută o evaluarea după Paşti

Relaxarea izolării. Nelu Tătaru spune că „încă nu am urcat, ca să coborâm”: Va fi făcută o evaluarea după Paşti
Actualitate
Relaxarea izolării. Nelu Tătaru spune că „încă nu am urcat, ca să coborâm”

Întrebat, într-o conferinţă de presă, la Cluj-Napoca, dacă se poate vorbi despre o relaxare a distanţării sociale, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru a spus că nu este niciun motiv pentru a face acest lucru.

„Suntem într-un scenariu în care tot ce înseamnă pacient este un suspect cu infecţie COVID. Priorităţile rămân aceleaşi, echipament de protecţie, precauţii atât la personalul medical, cât şi la cei pe care îi vedem zi de zi pe stradă, distanţarea socială trebuie să existe. Rămâne asigurarea medicaţiei pe care trebuie să o dăm acestor pacienţi, limitarea şi izolarea voluntară şi distanţarea socială, pentru care nu există niciun motiv de relaxare. Încă nu am urcat ca să putem coborî”, a spus Tătaru.

Acesta a precizat că o situaţie clară în contextul pandemiei o vom şti la cel puţin o săptămână după Paşti.

„Avem o perioadă, până după sărbătorile pascale, în care mai aşteptăm concetăţeni ai noştri să se întoarcă în ţară, iar în acest context o să avem o evaluare după 7-10 zile după sărbătorile pascale”, a mai spus Tătaru.
www.mediafax.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus