Stiri de ultima ora

Protest la Ministerul Sanatatii: Si-au batut joc cu Legea Salarizarii si OUG 114. In aprilie facem un miting urias

Protest la Ministerul Sanatatii: Si-au batut joc cu Legea Salarizarii si OUG 114. In aprilie facem un miting urias
Actualitate
Peste 150 de membri ai Federatiei Sanitas protesteaza, miercuri dimineata, in fata Ministerului Sanatatii, nemultumiti de efectele OUG 114/2018 si ale Legii 153/2017 asupra celor care activeaza in domeniul sanatatii, asistentei sociale si medicinei scolare.La protest participa reprezentanti ai Federatiei Sanitas din judetele Harghita, Cluj, Braila, Timis, Hunedoara, Arad, Constanta, Bacau si Iasi.Mitingul din fata Ministerului Sanatatii este a doua actiune dintr-o serie de proteste programate de liderii Sanitas, ca reactie la efectele reglementarilor Legii 153/2017 si ale OUG 114/2018 asupra drepturilor salariale ale membrilor sindicatului. Cu o saptamana in urma, sindicalistii din sanatate au pichetat sediul Ministerului de Finante.In calendarul de proteste stabilit de sindicalisti, Sanitas anunta pichetarea Ministerului Muncii si Justitiei Sociale pe 20 martie si organizarea unui miting de amploare in Bucuresti la inceputul lunii aprilie.Presedintele Federatiei Sanitas, Leonard Barascu, a avertizat ca sindicatele din Sanatate vor declansa greva generala in cazul in care comunicarea si dialogul social cu Guvernul vor ramane la fel de proaste si in luna aprilie."Ramane stabilit un miting urias in aprilie, indiferent de data. Si apoi, daca lucrurile stau tot asa, facem greva. Greva, pentru ca vrem sa facem Parlamentul sa inteleaga ca nu trebuie sa te joci cu sanatatea pacientilor, a oamenilor, si sa nu iti bati joc de cei care trebuie sa ofere sanatate - buna, rea, cum o considera unii, ea trebuie oferita tuturor. Daca vom avea un miting in 9 aprilie si comunicarea va ramane la fel de proasta si dialogul social va fi la fel de prost, sigur ajungem la greva generala", a afirmat Leonard Barascu.

Reprezentantii Sanitas considera ca OUG 114 afecteaza grav salariile angajatilor din sanatate si din asistenta sociala. De altfel, pe una dintre pancate este scris "Stop discriminarilor! Peste 90% din personalul sistemului sanitar e supus unei forme de discriminare privind veniturile, fata de alti colegi"." (...) Legea 153/2017 a creat un nivel ridicat de asteptare, iar OUG 114/2018 a produs o grava afectare a evolutiei firesti a veniturilor salariatilor din sanatate si asistenta sociala, (...) actele normative cu caracter salarial din ultimii doi ani sunt contradictorii si au prevederi interpretabile care au condus la aplicarea lor neunitara si discriminatorie, (...) ianuarie 2019 nu a adus cresteri reale de venituri salariatilor care, conform Legii 153/2017, urmau sa beneficieze de acestea, iar celor care au beneficiat de cresteri in martie 2018 limitele impuse de OUG 114/2018 le-au produs pierderi importante de venituri", sustine Sanitas, intr-un comunicat.

Sindicalistii critica si lipsa de reactie a responsabililor guvernamentali la solicitarile repetate de a organiza dezbateri si consultari cu partenerii sociali pentru armonizarea reglementarilor salariale si identificarea de solutii pentru readucerea echilibrului in sistemul sanitar si de asistenta sociala in materie salariala.Revendicarile sindicalistilor din sanatate vizeaza eliminarea din plafonul de 30% a indemnizatiei de hrana si a sporului pentru asigurarea continuitatii activitatii in unitatile sanitare si de asistenta sociala, calcularea sporurilor si a garzilor la salariul de baza actual pentru toti salariatii din sistemul sanitar si cel de asistenta sociala si asigurarea finantarii cresterilor salariale prin transfer de la bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate.Totodata, ei cer includerea contravalorii indemnizatiilor pentru concediile de odihna si pentru concediile medicale in suma salariilor de baza de la nivelul ordonatorului de credite, eliminarea inechitatilor in ceea ce priveste aplicarea regulamentului de sporuri, corectarea inechitatilor din Legea 153/2017 si includerea in Anexa II a tuturor categoriilor de personal din sanatate si asistenta sociala, precum si negocierea si semnarea Contractului Colectiv de Munca la nivelul sectorului "Sanatate. Activitati sanitar-veterinare".
www.ziare.com

Articole similare :
comments powered by Disqus