Stiri de ultima ora

Prima CONFIRMARE pentru Dăncilă! Lider social -democrat: PSD îi va cere Vioricăi Dăncilă să candideze, dacă românii optează pentru ea în sondaje

Prima CONFIRMARE pentru Dăncilă! Lider social -democrat:  PSD îi va cere Vioricăi Dăncilă să candideze, dacă românii optează pentru ea în sondaje
Actualitate
Vicepreședintele PSD Gabriel Zetea a afirmat că partidul îi va cere Vioricăi Dăncilă să candideze la prezidențiale, dacă sondajele comandate de formațiune arată că opțiunea românilor este îndreptată spre premier.

„E o declarație absolut normală, până la urmă, din partea președintelui PSD. Doamna Dăncilă spune un lucru: dacă ea va fi candidatul pe care PSD și-l va dori, își va asuma acest lucru în calitate de președinte, dar în continuare opțiunea sa rămâne candidatura unui coleg, în principiu cel mai bine clasat în sondajele de opinie care se fac în această perioadă, în analizele sociologice care ne arată nu neapărat cel mai bine clasat, ci potențialul candidat pe care și-l doresc românii. Eu consider că în acest moment, PSD trebuie să ia o decizie legată mai strâns de dorința românilor”, a declarat Gabriel Zetea, joi, la RFI.

Liderul PSD Maramureș a adăugat că, în cazul în care din analiza PSD reiese că Viorica Dăncilă este în opțiunea de vot a românilor, atunci bineînțeles că partidul va susține o candidatură a acesteia pentru un mandat la Cotroceni.

”Dacă PSD, în urma analizei, cercetărilor sociologice care se desfășoară, va observa că opțiunea românilor este îndreptată mai mult înspre doamna Dăncilă, da, evident că vom face acest lucru. Ne dorim să găsim cel mai bun candidat, alături de partidele care se află în opoziție față de președintele Klaus Iohannis”, a explicat Zetea.

Chestionat de ce partidul nu respectă tradiția prin care candidatul la prezidențiale să fie președintele PSD, vicepreședintele formațiunii a răspuns: „Da, a existat această tradiție a PSD ca președintele partidului să-și asume candidatura la alegerile prezidențiale. Asta nu înseamnă că trebuie să respectăm această regulă. Ne dorim cel mai bun candidat. Vom analiza în perioada următoare care sunt cele mai bune soluții pe care le avem și în funcție de aceste analize, vom desemna și candidatul, nu vrem să stabilim într-un birou acest lucru, ci într-o legătură directă cu românii”.

Reacția acestuia vine după ce Viorica Dăncilă a spus, joi la DC News, că dacă PSD îi va solicita să candideze la alegerile prezidențiale, va accepta ce spune formațiunea și nu va da înapoi. Ea a menționat însă că opțiunea sa este să meargă în spatele altui candidat.

Până acum și-au anunțat intenția de a candida la prezidențiale Eugen Teodorovici, Mihai Fifor, Șerban Nicolae, Liviu Pleșoianu. De asemenea, Călin Popescu Tăriceanu ar dori să fie candidatul coaliției la alegerile prezidențiale. PSD ia în calcul și un prezidențiabil din afara partidului.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus