Stiri de ultima ora

PREVIZIUNILE SĂPTĂMÂNII 21 - 27 MAI

PREVIZIUNILE SĂPTĂMÂNII 21 - 27 MAI
Actualitate




Principalele evenimente care vor avea loc în săptămâna 21 - 27 mai 2018:



*** Înscrierile pentru ediţia din acest an a Programului oficial de internship al Guvernului se încheie luni, 21 mai.



Echipa de organizare a programului a decis săptămâna trecută să prelungească cu şapte zile perioada de înscriere pentru a oferi şansa cât mai multor tineri să aplice pentru un stagiu de practică în Executiv, ministere, instituţii şi autorităţi publice centrale.



La ediţia 2018 sunt 200 de locuri disponibile.



Programul de internship al Guvernului se va derula în perioada 16 iulie - 14 septembrie şi este destinat tinerilor români cu vârsta maximă de 25 de ani la începerea stagiului de practică, studenţi sau absolvenţi ai unei universităţi din ţară ori din afara ţării.



Pe perioada stagiului de practică, internii vor beneficia de o bursă lunară de 1.000 de lei, iar la finalul perioadei de internship vor primi un certificat din partea Guvernului şi, la cerere, o scrisoare de recomandare din partea tutorilor.



*** Cele mai apreciate pelicule din cadrul Festival International du Film d'Histoire de Pessac 2017 vor putea fi văzute, în perioada 21 - 24 mai, la cinematograful Elvire Popesco de la Institutul Francez din Bucureşti.



Programul include 12 documentare şi patru dezbateri.



Filmele au fost selectate de renumitul cineast Pierre-Henri Deleau, care va participa la evenimentul de la Bucureşti.



Este al doilea an consecutiv când acest festival din Franţa este prezentat în Capitală. Evenimentul este rezultatul parteneriatului dintre Festivalul din Pessac şi Festivalul de Film şi Istorii Râşnov.



Festival International du Film d'Histoire de Pessac a fost fondat în 1990 şi a devenit un reper în agenda culturală a Franţei ultimelor decenii, abordând problematici de actualitate care generează o nouă perspectivă asupra receptării istoriei în rândul publicului.



Concepţia festivalului a fost gândită de Alain Rousset, primarul oraşului Pessac în 1990, şi de scriitorul Jean Lacouture.



*** Luni încep probele scrise la sesiunea specială a examenului naţional de Bacalaureat destinată olimpicilor.



Pe 21 mai este programată proba la Limba şi literatura română, pe 22 mai - proba obligatorie a profilului, 23 mai - proba la alegere a profilului şi specializării şi 24 mai - Limba şi literatura maternă.



Colegiul Naţional 'Mihai Viteazul' din Ploieşti găzduieşte, în perioada 10 - 25 mai, sesiunea specială a examenului naţional de Bacalaureat pentru absolvenţii de liceu participanţi la loturile naţionale lărgite care se pregătesc pentru olimpiadele şi concursurile internaţionale pe discipline/sportive.



Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 24 mai (până la ora 18,00), depunerea contestaţiilor fiind programată în cursul aceleiaşi zile (18,00 - 20,00).



În data de 25 mai vor fi soluţionate contestaţiile şi afişate rezultatele finale.



*** Înscrierea copiilor nou-veniţi la grădiniţă se va derula de luni, 21 mai, conform calendarului anunţat de Ministerul Educaţiei Naţionale.



În data de 7 mai a început reînscrierea copiilor la grădiniţă.



Potrivit MEN, ocuparea locurilor libere, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, astfel: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică (copii de 3 ani).



În baza HG nr. 1252/2012 şi în limita locurilor disponibile, pot fi înscrişi în grupa mică şi copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 3 ani.



*** Următorul termen al procesului în care Sebastian Ghiţă este acuzat de corupţie şi şantaj, alături de foşti şefi din Poliţie şi Parchete din Prahova, este programat marţi, 22 mai, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.



La acest termen urmează să aibă loc dezbaterile finale.



Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată în acest dosar pentru două infracţiuni de dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare de bani, şantaj, două infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi conducerea unui vehicul fără permis.



În dosar mai sunt judecaţi Liviu Mihail Tudose - fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Viorel Dosaru - fost şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Constantin Ispas - ofiţer de poliţie, Aurelian Constantin Mihăilă - fost procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.



Conform DNA, în perioada iunie 2013 - primăvara anului 2014, în timp ce pe rolul PCA Ploieşti se afla, în curs de urmărire penală, o cauză complexă în care se efectuau cercetări cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, mai multe persoane vizate de anchetă au obţinut informaţii confidenţiale pe diverse căi, printre beneficiarii acestor date nedestinate publicităţii fiind şi Sebastian Ghiţă.



Anchetatorii susţin că, în schimbul acestor informaţii, Ghiţă i-a promis, pe de o parte, lui Dosaru că îl va sprijini să îşi menţină poziţia, dar şi să obţină alte funcţii de conducere. Pe de altă parte, i-a acordat procurorului Tudose sprijin în vederea obţinerii unor funcţii de conducere sau execuţie în cadrul unor instituţii publice centrale.



*** Senatul urmează să voteze marţi, 22 mai, în calitate de for decizional, OUG 33/2017 referitoare la Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii - ANCOM, pentru care preşedintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea.



Comisia economică a Senatului a decis miercuri, după analizarea cererii de reexaminare, să menţină prevederea potrivit căreia preşedintele ANCOM este ales de către Parlament, la propunerea Guvernului.



Comisia economică a întocmit un raport de admitere proiectului de adoptare a ordonanţei în forma care a trecut de Camera Deputaţilor, for care a inclus în actul normativ mai multe puncte din cererea de reexaminare înaintată de şeful statului, cu excepţia celui prin care se solicita revenirea la procedura prin care preşedintele ANCOM să fie numit de preşedintele României, la propunerea Guvernului.



Potrivit ordonanţei, preşedintele şi cei doi vicepreşedinţi ai ANCOM sunt numiţi de către Parlament, în şedinţa comună a celor două Camere, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.



*** Elevii claselor a VI-a vor susţine miercuri, 23 mai, şi joi, 24 mai, Evaluarea Naţională.



Miercuri este programată evaluarea la limbă şi comunicare, iar joi - matematică şi ştiinţele naturii.



Testele sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale şi trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate.



Durata alocată rezolvării este de 60 de minute pentru fiecare test.



Testele sunt evaluate în cadrul unităţii de învăţământ în termen de cel mult şapte zile.



"Rezultatele individuale obţinute la aceste evaluări nu se afişează/nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Rezultatele sunt valorificate strict la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate", a precizat MEN.



*** Curtea Constituţională a României (CCR) urmează să discute, miercuri, 23 mai, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la trecerea Monitorului Oficial de sub autoritatea Guvernului sub cea a Camerei Deputaţilor.



Preşedintele a trimis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României pe motiv că se încalcă prevederile art. 1 alin. (4) şi alin. (5), ale art. 61 coroborate cu cele ale art. 64 alin. (1) şi alin. (2), ale art. 78, ale art. 79, ale art. 100 alin. (1), ale art. 108 alin. (1), (2) şi alin. (4), ale art. 115 alin. (4), precum şi pe cele ale art. 147 alin. (4) din Constituţie.



"Schimbarea autorităţii de tutelă prin înlocuirea unei autorităţi executive cu una legislativă, transpusă tehnic-legislativ prin substituirea sistematică a cuvântului Guvern cu sintagma Camera Deputaţilor - fără a ţine cont de diferenţa de natură juridică dintre cele două - conduce la încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) şi ale art. 61 coroborate cu cele ale art. 64 alin. (1) şi (2) din Constituţie", susţine Iohannis.



El adaugă că plasarea Regiei Autonome "Monitorul Oficial" sub autoritatea Camerei Deputaţilor este declarativă, nicio dispoziţie din această lege neprevăzând o atribuţie a Camerei cu privire la modul în care această autoritate este exercitată.



"În realitate, autoritatea asupra Regiei Autonome 'Monitorul Oficial' se exercită fie de către secretarul general al Camerei Deputaţilor, fie de către Biroul permanent al acesteia", indică şeful statului.



Iohannis subliniază că neclaritatea raporturilor dintre autoritatea publică tutelară şi regia autonomă transpare şi din dispoziţiile ce prevăd că în termen de şapte zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâre a Guvernului, se aprobă organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome "Monitorul Oficial".



El arată că legea criticată este neclară şi în ceea ce priveşte situaţia mandatelor membrilor actualului consiliu de administraţie.



Conform preşedintelui Iohannis, deşi aparent se instituie o obligaţie imperativă pentru secretarul general al Camerei Deputaţilor de a transmite spre publicare actele, în realitate această soluţie este lipsită de claritate şi predictibilitate întrucât lasă loc arbitrariului şi poate permite exercitarea acestei atribuţii cu exces de putere, "aşa cum de altfel s-a mai întâmplat în trecut".



Şeful statului mai susţine că instituirea unei proceduri de publicare în Monitorul Oficial a unei rectificări, cu excluderea avizului Consiliului Legislativ, este de natură să afecteze şi rolul constituţional al acestei instituţii fundamentale, prevăzut de Constituţie.



El consideră şi că sintagma "cheltuielile determinate de publicarea actelor în Monitorul Oficial al României se suportă de către emitenţi (...)" încalcă Legea fundamentală.



*** Tabloul "Tătăroaică cu basma" de Nicolae Tonitza este vedeta licitaţiei de "Orientalism şi Marine" organizată de Artmark miercuri, 23 mai, la Palatul Cesianu-Racoviţă din Capitală, fiind pus în vânzare la preţul estimativ de 20.000 - 35.000 de euro.



Mai sunt scoase la licitaţie "Chip de tătăroaică" şi "Cafenea la Balcic" de Tonitza, "Peisaj din Balcic" de Samuel Mutzner şi "Veneţia" de Nicolae Dărăscu, fiecare la 12.000 - 18.000 de euro, "Vedere spre Santa Maria della Salute" de Nicolae Dărăscu, la 14.000 - 22.000 de euro, "Familie de turci în Dobrogea" de Nicolae Dărăscu, la 15.000 - 25.000 de euro.



În cadrul aceleaşi sesiuni vor mai fi puse în vânzare un ibric din metal aurit de secol XIX, din colecţia Dr. Iosif Dona, la preţul de pornire de 1.000 de euro şi o monumentală corabie de explorator, din argint Hanau (circa 1900), estimată la 10.000 - 15.000 de euro.



Joi, 24 mai, Artmark organizează o nouă licitaţie. La sesiunea "Colecţii romantice" sunt scoase la vânzare lucrări semnate de artişti români precum Nicolae Vermont, Emilian Lăzărescu, Mişu Teişanu, George Catargi, Ignat Bednarik şi Aurel Bordenache.



*** Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" urmează să inaugureze joi, 24 mai, stagiunea estivală cu un nou spaţiu de joc în aer liber, situat pe acoperişul clădirii.



Amfiteatrul, care are o capacitate de 299 de locuri, va găzdui, pe lângă spectacole din repertoriul prezent şi de perspectivă al TNB, adaptate la condiţiile acestui nou spaţiu, şi reprezentaţii ale altor instituţii interesate de închirierea sa.



În cadrul programului "Uşi deschise pentru toţi", actorii Teatrului Naţional sunt invitaţi să propună proiecte dedicate special acestui spaţiu care va funcţiona în stagiunea estivală.



*** Gala Festivalului Comediei Româneşti - festCO 2018 va avea loc duminică, 27 mai.



Nouă spectacole din Bucureşti, Arad, Buzău şi Craiova au fost selectate să participe în secţiunea concurs a celei de-a XVI-a ediţii a Festivalului Comediei Româneşti - festCO, care se desfăşoară în perioada 20 - 27 mai.



Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Teatrul de Comedie.



Selecţionerul ediţiei din acest an este criticul de teatru Maria Zărnescu. AGERPRES/(autor: Claudia Stănescu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus