Stiri de ultima ora

Ponta: Sper ca în locul lui Negrescu să fie pus cineva care să ştie să spună „Hello!”

Ponta: Sper ca în locul lui Negrescu să fie pus cineva care să ştie să spună „Hello!”
Actualitate
Liderul Pro România, Victor Ponta, şi-a exprimat speranţa ca la portofoliul ocupat de Victor Negrescu - cel al Afacerilor europene - să fie pus un profesionist, astfel încât România să nu se facă de râs în perioada în care va deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

„Eu am întrebat mai demult - tocmai că-i cunosc cam pe toţi care sunt acolo acum - ce mai caută Victor Negrescu într-un guvern de politruci şi indivizi care pentru funcţia lor uită şi lasă deoparte tot. Victor Negrescu, aşa cum l-am cunoscut, are şi convingeri ideologice social-democrate serioase, are relaţii bune la Bruxelles şi nu era din gaşca lor, aşa încât faptul că l-au eliminat nu mă miră. Nu mă miră nici faptul că atunci când domnul Dragnea este ocupat cu dosare, cu execuţii în partid, la guvern e haos - miniştrii îşi dau în cap unul altuia, vor să ia mai multă putere fără să ştie ce să facă cu ea”, a afirmat liderul Pro România, luni, într-o conferinţă de presă.

Ponta susţine că România nu are nimic pregătit pentru momentul 1 ianuarie 2019, preluarea Preşedinţiei Consiliului UE, de la partea logistică până la proiecte şi programe pe care ţara noastră să le promoveze în următoarele şase luni.

„Ideea e că de la 1 ianuarie, marea bătaie între miniştri este cine face poze la aeroport, în conferinţe. (...) E păcat, odată la 14 ani avem această oportunitate şi modul în care este tratată şi cum s-au comportat cei în cauză arată faptul că cineva din actuala putere realmente vrea să ne scoată din Uniunea Europeană, pentru că să nu te interese nimic altceva - nici măcar politic, nu se duce nimeni la reuniunile familiilor europene, în Parlamentul European - decât că ne răstim în limba română - şi aia cu limba română destul de vagă - nu se face nimic, ministrul îl dăm afară... Sper sincer ca de data asta să nu mai pună pe cineva din Teleorman, ci să pună un profesionist, măcar şase luni să nu ne facem de râs şi să ştie să spună Hello! şi Bienvenue! şi Bună ziua!”, a arătat fostul premier.

Victor Ponta a menţionat că bătăliile interne nu au nicio legătură cu interesul Guvernului şi României, ci „arată şi o disoluţie”.

„Mesajul e foarte clar: nu suntem în stare, România, să ne organizam şi nici nu prea ne interesează, ne interesează bătălia internă, iar asta înseamnă că cele şase luni o să fim practic nişte funcţionari care să ducem nişte hârtii de la unii la alţii. E păcat. (...) România n-are niciun punct pe agenda europeană în următoarele şase luni. (...) Actualul guvern ne duce cu capul în zid, mai ales în ceea ce priveşte situaţia economică”, a mai spus el.

Presa centrală a relatat sâmbătă că ministrul delegat pentru Afaceri europene, Victor Negrescu, şi-ar fi depus demisia din funcţie.

Atribuţiile legale ale ministrului delegat pentru Afaceri europene referitoare la reprezentarea şi gestionarea dosarelor CAG - Consiliul Afaceri Generale vor fi îndeplinite şi asigurate de un alt reprezentant al Guvernului, conform unei dispoziţii a premierului.
digi24.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus