Stiri de ultima ora

Pelicula „La Gomera” al lui Corneliu Porumboiu concurează la Festivalului de Film din Palm Springs

Pelicula „La Gomera” al lui Corneliu Porumboiu concurează la Festivalului de Film din Palm Springs
Actualitate
Cea de-a 31-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film din Palm Springs, California, debutează joi cu o gală de premiere şi va prezenta, până pe 12 ianuarie, 188 de lungmetraje din 81 de ţări, printre care şi "La Gomera", al cincilea lungmetraj al regizorului Corneliu Porumboiu.

18 afişări

Pelicula „La Gomera” al lui Corneliu Porumboiu concurează la Festivalului de Film din Palm Springs

La gala de joi vor fi onorate personalităţi care, anul trecut, s-au distins prin diverse realizări lor în domeniul cinematografiei. Astfel, Renée Zellweger, va primi premiul pentru cea mai bună actriţă, pentru rolul din "Judy", Joaquin Phoenix - premiul preşedintelui juriului, pentru "Joker", Charlize Theron - International Star Award, pentru "Bombshell", Martin Scorsese - Sonny Bono Visionary Award, pentru "The Irishman", Jennifer Lopez - Spotlight Award, pentru "Hustlers", Antonio Banderas - International Star Award, pentru "Dolor y Gloria", Laura Dern - premiul pentru întreaga carieră, Quentin Tarantino - premiul pentru regizorul anului, pentru "Once Upon a Time... In Hollywood".

Festivalul se va deschide vineri cu filmul regizat de Simone Godano "An Almost Ordinary Summer" şi se va închide cu pelicula lui Peter Cattaneo "Military Wives", cu Kristin Scott Thomas.

Dintre cele 188 de lungmetraje care vor fi prezentate, 51 au fost propuneri pentru o nominalizare la premiul Oscar pe 2020 pentru cel mai bun film internaţional, precum "Parasite", de Bong Joon Ho, "Pain and Glory", de Pedro Almodovar, "Les Miserables", de Ladj Ly, "Invisible Life", de Karim Ainouz, "Instinct", de Halina Reijn, dar şi "La Gomera", de Corneliu Porumboiu.

"La Gomera" a avut premiera mondială la Festivalul de la Cannes 2019 şi premiera nord-americană în secţiunea Masters a Toronto International Film Festival de anul trecut. Filmul îi are în distribuţie pe Vlad Ivanov, Catrinel Marlon (Menghia), Rodica Lazăr, Sabin Tambrea, Julieta Szönyi, George Piştereanu, István Teglas, Agustí Villaronga, Cristóbal Pinto şi Antonio Buíl.

Vlad Ivanov este Cristi, un poliţist român corupt implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia. El ajunge în insula La Gomera (Spania) pentru a învăţa "El Silbo", un limbaj fluierat folosit de localnici. Limbajul codat îl va ajuta să-l elibereze pe Zsolt (Tambrea), un traficant aflat în arest la Bucureşti şi singurul din bandă care ştie unde sunt ascunşi banii.

Filmul este scris şi regizat de Corneliu Porumboiu, iar imaginea este semnată de Tudor Mircea. Scenografia a fost realizată de Simona Pădureţu, designer de costume a fost Dana Păpăruz, iar Arantxa Etcheverria Porumboiu a fost responsabilă cu direcţia artistică.

Filmul lui Corneliu Porumboiu este inclus la Festivalul din Palm Springs în secţiunea competiţională Awards Buzz : Best International Film.

Festivalul Internaţional de Film din Palm Springs are loc anual, în luna ianuarie, în statul american California. A fost înfiinţat în 1989 şi este organizat de Societatea Internaţională de Film Palm Springs, care gestionează şi Festivalul Internaţional de Scurtmetraje Palm Springs (ShortFest), ce se va desfăşura anul acesta în perioada 16 - 22 iunie. Festivalul Internaţional de Film din Palm Springs este unul dintre cele mai importante evenimente de profil din America de Nord.

Lista completă a filmelor se găseşte pe site-ul oficial al evenimentului, .
www.mediafax.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus