Stiri de ultima ora

Paraschivenia săptămânii. Metafore, cuvinte şi minciuni

Paraschivenia săptămânii. Metafore, cuvinte şi minciuni
Actualitate
„Minciuna stă cu regele la masă, / Dar asta-i cam de multişor poveste: / De când sunt regi, de când minciună este, / Duc laolaltă cea mai bună casă.” Nu e Baudelaire, nu e Mallarmé, nu e nici măcar La Fontaine. E Vlahuţă al nostru, cel din „1907”, atât de diferit de cel din „România pitorească”. Şi fiindcă masa regelui e uneori prilej de carnaval, Minciuna are obiceiul să se îmbrace în straie care o fac greu de recunoscut. Ea e capabilă să-i păcălească pe mulţi, însă existe nuclee de vigilenţă care nu pot fi driblate. Un astfel de nucleu este fostul, actualul şi – mai ştii? – viitorul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu. Posesor al unui văz excelent calibrat, cetăţeanul în cauză îşi dă seama imediat că Minciuna iese din iatac costumată în metaforă înainte de-a se aşeza la masă. Şi chiar are curajul s-o spună: „Chestiunea cu minciuna este o metaforă sau un vector de atragere a atenţiei”. Mai e şi perfidă Minciuna. Nu-i ajunge că se înveşmântează în metaforă, manifestă şi tendinţe transgender.

Aurelian Bădulescu Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

De ce se leagă această declaraţie? De o alta, care-i aparţine tot lui Aurelian Bădulescu. Nu e mult, doar o lună şi jumătate, de când viceprimarului îi scapă porumbelul în prezenţa unui reporter consternat: „Da, dom’le, şi mă pun la dispoziţia organelor de urmărire penală cu fapte şi declaraţii pentru data de 10 august 2018. Poftim. Am spus-o public.” „De ce aţi minţit?” îngaimă reporterul. „Că sunt un mincinos şi ca să apăr un partid care acum mă exclude, de aia.” Declaraţia e preluată cu entuziasm şi mâine frecate a satisfacţie de Realitatea TV, RTV, Hotnews şi Epoch Times Romania, dovadă că Aurelian Bădulescu vrea ca vorbele lui să ajungă pe toate canalele la toate urechile care trebuie să-l audă. Ieşirea lui Bădulescu e un şantaj cu sute de mii de martori. Pe faţă, sănătos şi ca la mama acasă. Toţi cei care află întâmplător în faţa televizorului adună doi cu doi şi le dă patru. Aurelian Bădulescu tocmai fusese ameninţat cu retragerea sprjinului politic fiindcă se situase de partea Gabrielei Firea în meciul de „bras de fer” pesedist cu Liviu Dragnea şi Codrin Ştefănescu. Ca dovadă că suntem şi azi contemporanii lui Caragiale, Aurelian Bădulescu se inspiră direct din tactica lui Agamiţă Dandanache. Atâta doar că el nu are o scrisoare pierdută, ci o declaraţie metaforizantă. „Când i-am pus piţorul în prag – ori coledzi, ori „Resboiul”, mă-nţeledzi – tranc! depeşa aici...”, îşi desfăşoară Dandanache şantajul. Viceprimarul ţine la personaj ca la un frate de cruciadă şi prin urmare îl copiază. Avertismentul lui este echivalentul „depeşei” lui Dandanache şi sună astfel: „Am minţit pentru voi şi pentru partid. Dar dacă vreţi să mă azvârliţi din PSD («să mă ejaculaţi», ar fi spus Marian Vanghelie), mă duc şi spun tot. Cu toate riscurile care decurg. Cad eu, cădeţi şi voi.” Astfel pus în gardă, PSD îl reconfirmă pe Aurelian Bădulescu în funcţie şi-i lasă sprijinul politic neatins. Corb la corb (fie el şi roşu) nu-şi scoate ochii, rechin la rechin nu-şi smulge înotătoarea.

(E vineri şi e ora 15. Fac #şîeu cuvenita pauză de cincisprezece minute.)

Şi Liviu Dragnea e prieten – nu de azi, de ieri – cu falsele adevăruri. Preşedintele PSD nu are sensibilitatea poetică şi fineţea stilistică ale lui Aurelian Bădulescu, despre care consilierul USR Roxana Wring, de pildă, v-ar putea povesti câteva ceasuri bune. El are, în schimb, darul de-a amesteca jignirea cu minciuna fără să clipească. că sunt „circari conduşi de leneşi” sau „nişte şmecheri care, vezi Doamne, fac un metru de autostradă. Ei fac circ, noi facem autostrăzi. Ei ţipă. Noi dezvoltăm România.” Că Liviu Dragnea nu are acces la sensul simbolic al unei manifestări (construirea unui metru de autostradă) nu e de mirare. Surprinde, în schimb, siguranţa cu care Dragnea spune că face exact ce nu face. Dacă PSD ar fi făcut autostrăzi, campania #şîeu nu s-ar fi declanşat. Nu-i vorbă, Liviu Dragnea are ajutoare de nădejde în materie de mistificare. Răzvan Cuc, unul dintre exemplele de incompetenţă dovedită şi repusă în funcţie, fornăie vitejeşte în faţa microfoanelor: „Din punctul de vedere al antreprenorului, mă simt foarte sigur că acest obiectiv va fi dus la îndeplinire la termenul asumat contractual şi, din punct de vedere calitativ, la standarde superioare. Şi vreau să vă spun că acesta este doar începutul. O să vedeţi de acum o mobilizare exemplară pe toate şantierele, iar constructorii vor respecta termenele contractuale pe care şi le-au asumat.” Ultimele cuvinte ale (re)ministrului invalidează altele, rostite cu puţine secunde mai devreme. Dacă de acum încolo constructorii îşi vor respecta termenele – s-o vedem şi pe asta – , înseamnă că până acum n-au făcut-o. De altfel, centura de ocolire a Bacăului, despre care vorbeşte ministrul, are deja o întârziere importantă, despre care ştiu toţi cei cărora le place să se informeze. Iar faptul că Răzvan Cuc ajunge în Moldova chiar în ziua campaniei #şîeu e o banală coincidenţă, dacă nu cumva o fi o afurisită de metaforă. Doar aţi văzut ce poate produce o figură de stil. Ocupat cu jignirea celor care dau peste nas partidului, Liviu Dragnea omite că un alt component de forţă al guvernului, Lucian Şova, a apucat să declare, într-o splendidă despărţire a gurii de creier, că „multinaţionalele ar pleca din România dacă am avea autostrăzi”.

Nici raporturile dintre Liviu Pop şi cuvintele limbii române nu sunt tocmai amicale. După Odiseea „genunchelui” şi Iliada scuzelor anticipate pentru greşeli trecute (atenţie, greşeli, nu erori!), fostul ministru al fostei educaţii aruncă pe piaţă vocabula „plancardă”. Avem aici o altoire a pancartei pe placardă sau invers. Rezultatul, să fim sinceri, nu impresionează. Prin comparaţie cu „fantasgomania” lui Florin Iordache, „plancarda” lui Liviu Pop e de o strepezitoare banalitate. Dar asta nu-l convinge pe fostul ministru să renunţe sau să-şi ceară iertare (fie şi anticipat, dacă altfel nu poate) pentru greşeală. În fond, i se poate întâmpla oricui, mai ales în exprimarea prin viu grai. O spune unul care a păţit-o la rândul lui, dar, spre deosebire de fostul demnitar, şi-a admis scăparea. Greşeala recunoscută fiind pe jumătate iertată, Liviu Pop n-avea decât s-o recunoască de două ori şi i se ştergea cu totul din cazierul gramatical. În loc de asta, Pop îl trimite pe cel care i-a atras atenţia la dicţionar. Să ghicim oare şi în reacţia asta sâmburele unei metafore? Nu de alta, dar românul s-a născut poet, iar Liviu Pop e român.
digi24.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus