Stiri de ultima ora

O clădire simbol din Istanbul, avariată în timpul filmărilor unui film James Bond, a fost refăcută în sfârşit. Cât timp au durat lucrările | VIDEO

O clădire simbol din Istanbul, avariată în timpul filmărilor unui film James Bond, a fost refăcută în sfârşit. Cât timp au durat lucrările | VIDEO
Actualitate
Lucrările de restaurare asupra monumentului reprezentativ pentru Istanbul au fost finalizate după ani buni de întârzieri şi amânări.

Acoperişul bazarului din cartierul Fatih era afectat după ce de-a lungul celor peste cinci secole de existenţă aici au fost amplasate greşit mai multe rezervoare de apă, antene şi aparate de aer condiţionat. Ţiglele care acoperă bazarul au fost afectate şi în urma filmărilor realizate în 2012 pentru pelicula ”Skyfall”, cu o urmărire cu motocicleta pe pereţii monumentului istoric.

În total a fost nevoie de 630 de zile lucrătoare pentru a înlocui ţiglele sparte dar şi pentru a reabilita întreaga structură care acoperă o suprafaţă de 40.000 de metri pătraţi. Pe cele 66 de coridoare adăpostite de Marele Bazar se găsesc 2486 de prăvălii. În urma lucrărilor demarate în luna iulie 2016, au fost amplasate nu mai puţin de 800.000 de bucăţi de ţiglă roşie. Lucrările au inclus reabilitarea fundaţiei şi reabilitarea sistemului de canalizare.
www.mediafax.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus