Stiri de ultima ora

O carte manual pe care ar trebui să o citească fiecare politician

O carte manual pe care ar trebui să o citească fiecare politician
Actualitate
A fost comemorat, recent, Holodomorul ucrainean. A fost cu adevărat o comemorare naţională pentru vecinii noştri. Din păcate, niciodată suferinţele basarabene – deportările, foametea, crimele – nu au fost comemorate la fel la Chişinău. E suficient să reamintesc că atunci când a fost inaugurat monumentul dedicat victimelor deportărilor din scuarul Gării din Chişinău, practic, niciun oficial nu a participat la eveniment.

Dacă la nivel oficial aceste lucruri sunt mai degrabă ignorate, nu înseamnă că nu avem prilejul să vorbim despre ele. De curând a apărut o nouă carte pe acest subiect, la editura Institutului Cultural Român, una de excepţie – “Povestea vieţii mele", semnată de Ecaterina Chele. Un volum apărut sub îngrijirea domnului Valeriu Matei, directorul Institutului Cultural "Mihai Eminescu" din Chişinău.

Acest volum, după cum am subliniat şi la Târgul Gaudeamus de la Bucureşti, unde am participat la lansarea lucrării, este mai mult decât o carte de istorie. Cred că pentru o mai bună înţelegere a realităţilor istorice ar fi bine să fie inclus în lectura şcolară obligatorie a elevilor, de ce nu, pe ambele maluri ale Prutului. Alături de Valeriu Matei, în faţa unui public select, printre care şi ES Iurie Reniţă, ambasadorul RM în România, academicianul Mihai Cimpoi, diplomaţi şi alte nume importante din România sau R. Moldova, am mărturisit că am citit această carte într-o noapte. Nu o poţi lăsa din mână şi te înfiori în faţa exemplelor relatate, trăite pe viu, realităţi care au marcat vieţi şi destine.

"Floace puhave şi moi, curăţele fără de gunoi"

Cartea este structurată în trei părţi. În prima aflăm detalii despre cum a început puterea sovietică să altoiască "demagogia politică precum că moldovenii nu sunt români, cum că boierii români ne-au asuprit timp de 22 de ani şi iată că au venit fraţii ruşi şi ne-au eliberat". Toate acestea se propovăduiau în rusă sau în "moldovenească". Şi pentru că Ecaterina Chele a fost învăţătoare de profesie, aflăm cum erau primiţi în învăţământ oameni fără niciun fel de studii: "La şcoală poeziile şi limbajul moldovenesc nou folosit era ridicol". Un copil chiar a refuzat să recite o poezie care suna aşa: "Floace puhave şi moi, curăţele fără de gunoi". Micuţul a spus: "Doamna învăţătoare, floace se spune la lâna murdară, iar zăpada are fulgi".

"Dumnezeu s-a dus şi el peste Prut"

Educaţia ateistă era şi ea la ordinea zilei. Şcolarilor li se spunea că Dumnezeu nu există şi că Stalin e adevăratul părinte al tuturor. La întrebările elevilor: "Dar unde e Dumnezeul despre care ne spuneaţi anul trecut?", profesorii răspundeau delicat cu întrebare: "Unde sunt românii acum?". Elevii: "Peste Prut". "Ei bine, Dumnezeu s-a dus şi el peste Prut", era răspunsul.

Urmează povestea terifiantă a deportării. Pe 12 iunie 1941, cu fetiţa de numai 11 luni în braţe şi cu un cufăr cu scutece, cu puştile la ceafă, Ecaterina Chele şi soţul au fost ridicaţi în plină noapte şi deportaţi. I-au urmat alte 170 de familii din localitatea lor. După un drum istovitor, ajunsă la Pudino au obligat-o să îndeplinească nişte formulare prin care au făcut contract cu stăpânirea precum că "de buna voie ar fi cerut schimbarea de domiciliu pentru 25 de ani în Novosibirsk".

Istorii înfiorătoare

Prin ce le-a fost dat deportaţilor să treacă în Siberia pare de domeniul fantasticului. Oamenii au fost aduşi la stadiul în care ucideau pisici, câini, spintecau şopârle ca să aibă cu ce să-şi astâmpere foamea. Într-o zi, calul autorităţilor a murit în pădure şi când aceştia s-au întors a doua zi să îl îngroape nu au mai avut ce. Două familii s-au bătut de la el. Sunt o mulţime de cazuri când oamenii mureau de foame în casă, iar cârmuirea nu îşi bătea capul şi aştepta ca vecinii să-i îngroape până nu mai suportau mirosul greu.

"Ai şcoală veche şi vorbeşti prea româneşte"

La şcoală, învăţătoarei Chele i se spunea: "Ai şcoală veche şi vorbeşti prea româneşte. Noi trebuie sa învăţăm copiii să vorbească moldoveneşte". În paranteză fie spus, mentalitatea mai persistă şi astăzi. Vezi ultimele două cazuri de la Bălţi, unde un profesor din România a fost la un pas de a lua bătaie, iar un altul de la o şcoală de meserii, care preda la clasele ruse a fost dat afară pentru părerile exprimate. Ambii, alături de mulţi alţii, au parte numai de dispreţ din partea elevilor vorbitori de rusă.

Şi suntem la 23 de ani de la sfârşitul ocupaţiei sovietice…

"Adevărul trebuia acoperit cu minciuni. Era strict interzis să le vorbeşti elevilor despre trecutul nostru istoric". Puţini mai ştiu astăzi că istoria, care se preda din clasa a IV-a în vremea ocupaţiei sovietice, începea cu cneazul Igor, personaj care a trăit departe de meleagurile noastre şi a fost unul dintre întemeietorii Rusiei Kievene. Prin urmare, nu avea nicio tangenţă cu istoria românilor. "Cum să spui despre deportări, oameni morţi pe front, foamete şi represiuni? Adevărul trebuia acoperit cu minciuni. Era strict interzis să le vorbeşti elevilor despre trecutul nostru istoric, nici măcar despre legenda satului nu aveai voie să le spui", scrie cu durere în suflet autoarea cărţii.

"Omul nou" sovietic nu a murit!

Aşa se făurea omul nou, lipsit de accesul la cultură, închis între ziduri, fără să poată lua contact cu lumea de afară.

Societatea noastră de azi este produsul acelor vremi. Cu greu învăţăm să ne desprindem de trecut. Cartea Ecaterinei Chele este una plină de mărturii, dar şi un manual care ne ajută să înţelegem cum am ajuns în situaţia în care suntem. Politicienii noştri ar trebui să o citească cu creionul în mână, cel puţin ca să nu mai spună atâtea prostii şi neadevăruri despre această bucată de pământ.

Articole similare :
comments powered by Disqus