Stiri - Editia din date de 07-07-2015

Arhiva stiri din data de:
07-07-2015 Stiri de ultima ora din

O artistă elveţiană a fost arestată după ce a făcut selfie-uri nud cu turiştii lângă Turnul Eiffel - FOTO

Actualitate
Milo Moiré, în vârstă de 31 de ani, a fost reţinută de poliţişti, duminică, fiind acuzată de indecenţă într-un spaţiu public. Poliţiştii i-au cerut artistei elveţiene să se îmbrace, după care au dus-o în arestul poliţiei, unde aceasta şi-a petrecut noaptea.

În Franţa, expunerea organelor genitale într-un spaţiu public poate fi pedepsită cu un an de închisoare şi cu o amendă de 15.000 de euro, însă în această ţară există şi spaţii speciale în care le este permis accesul nudiştilor.

Reprezentaţiile artistice care prezintă nuditate sunt, de obicei, iertate de autorităţi, potrivit publicaţiei elveţiene Blick, citată de telegraph.co.uk, însă poliţiştii francezi nu au considerat-o pe Milo Moiré ca fiind un artist serios.

Managerul artistei, Peter Palm, care a fost prezent la arestarea acesteia, a declarat: "A fost luată în custodie, i-au fost citite drepturile, i-au fost luate amprente, a fost fotografiată şi închisă într-o celulă".

Milo Moiré a fost eliberată luni, primind doar un avertisment şi nefiind pusă sub acuzare.

În timp ce autorităţile franceze au preferat să aibă o atitudine fermă în acest caz, cele din Elveţia şi Germania au fost mai relaxate în privinţa reprezentaţiilor artistice nud.

Milo Moiré, care este cunoscută pentru faptul că îşi susţine dezbrăcată reprezentaţiile şi pentru că îşi foloseşte trupul în scopuri artistice, a făcut în luna iunie selfie-uri (poze de tip autoportret) nud şi în oraşul Basel, din Elveţia, fără a avea vreo problemă cu poliţia.

În anul 2014, în oraşul german Koln, Milo Moiré a susţinut o reprezentaţie artistică insolită. În faţa clădirii care găzduia Art Cologne, unul dintre cele mai vechi şi mari târguri de artă modernă şi contemporană din lume, Milo Moiré a apărut dezbrăcată şi, în timp ce se afla pe un postament, dădea drumul să cadă din propriul vagin unor ouă acoperite cu vopsea.



Articole similare :
07
iul.
o artista elvetiana a fost arestata dupa ce a facut selfie uri nud cu turistii langa turnul eiffel
International
O artistă elveţiană a făcut selfie uri nud cu turiştii la Turnul Eiffel FOTO via Daily Mail Artista elveţiană Milo Moiré, cunoscută pentru controversata sa activitate, a fost arestată după ce,...

08
iul.
o artista elvetiana a fost arestata dupa ce s a dezbracat si fotografiat cu turistii de dragul artei langa turnul eiffel foto
Stiinta-sanatate
Artista elveţiană Milo Moiré, cunoscută pentru controversata sa activitate, a fost arestată după ce, în numele artei, a făcut selfie uri nud cu turiştii, lângă Turnul Eiffel din Paris, unul dintre...

07
iul.
artista elvetiana arestata pentru indecenta publica dupa ce a pozat nud cu turistii langa turnul eiffel foto
Monden
Artistă elvețiană, arestată pentru îndecență publică după ce a pozat nud cu turiştii lângă Turnul Eiffel FOTO Foto dailymail.co.uk Milo Moiré, o artistă din Elveția cunoscută pentru controversata sa activitate,...

28
ian.
trump invitat de regina la londra ce scria pe twitter despre kate middleton si pozele nud
International
Presa britanică a descoperit, după ce preşedintele Trump s a întâlnit cu premierul britanic şi a primit invitaţia de a veni la Londr din partea Reginei Elisabeta a II a, un mesaj...

08
ian.
artista elvetiana milo moire dezbracata la koln in semn de protest contra violentelor de anul nou
Monden
Artista elvețiană Milo Moire a apărut dezbrăcată vineri în fața catedralei din Koln pentru a protesta împotriva agresiunilor sexuale comise împotriva unor femei în marele oraș german, în noaptea de...

comments powered by Disqus
Foto:





Evaluare/reevaluare active Wagner Invest Evaluare/reevaluare active Wagner Invest
Evaluare/reevaluare active
www.wagnerinvest.ro




Ultimele stiri : Actualitate:
Artilcole stiri grupate pe subiecte