Stiri de ultima ora

Nicholas Lupu: Omul care aduce revoluția pop opera în România

Nicholas Lupu: Omul care aduce revoluția pop opera în România
Actualitate
Cariera lui Nicholas Lupu a parcurs un drum sinuos, pe ruta Galați-București-Londra: de la cântăreț de muzică bizantină la Seminarul Teologic, la operă și actorie.

Actualizat: 08.07.2018 - 13:28

Acum, la aproape 35 de ani, este implicat în proiecte artistice internaționale. Cel mai recent este docudrama „Mars 1001“, în care joacă rolul unui astronaut rus, alături de fiul lui Neil Armstrong. Un alt proiect personal ambițios este familiarizarea publicului din România cu genul pop opera, deja în vogă în Europa.

S-a născut și a crescut într-o comună din județul Galați, Drăgănești, de lângă Tecuci, într-un loc în care existau patru familii numite Lupu, fără nicio legătură de rudenie între ele. Este frecvent întrebat dacă este rudă cu pianistul Radu Lupu, și el originar din Galați.

Întrebarea nu ține doar de nume, ci probabil și de faptul că și el are pregătire muzicală. O pregătire care nu se prefigura în timpul școlii, către care s-a îndreptat mult mai târziu, fără să bănuiască vreodată în copilărie că o va îmbrățișa. Și care a fost posibilă datorită întâlnirii cu un om cu har.

Rememorează cu duioșie figura celui care, cu dragoste și înțelepciune, i-a îndrumat pașii în viață: „O influență foarte puternică a avut-o asupra mea în copilărie preotul satului, părintele Nicolae. El a fost omul care i-a spus tatălui meu că eu sunt pentru el celălalt fiu. Îmi plăcea de mic să merg la biserică și să-l ascult pe acest preot al satului, în adevăratul sens al ceea ce se înțelege prin această menire. Era asemenea acelor personaje învățate, morale, din satul românesc, descrise în romanele interbelice. Pentru noi, copiii de atunci, perioada Deniilor, Vinerea Mare erau magice. Părintele Nicolae avea o figură care te impresiona, îți inspira încredere, o voce profundă, clară. Când îl auzeai, aveai cu adevărat o senzație de înălțare! Era un om deosebit, care a rămas pentru mine acea figură patriarhală din copilărie. Bucuria pe care am văzut-o la el în momentul în care am intrat la seminar a fost atât de neașteptată și de uimitoare pentru mine! Nu-mi venea să cred că cineva se putea bucura pentru mine în asemenea măsură! Părea un moment extraordinar din viața lui! Din păcate, și-a sfârșit viața când eram în anul I de seminar. Ori de câte ori mă duc acasă, trec pe la mormântul lui, din curtea bisericii, și am aceeași senzație de legătură vie când mă uit la poza lui“.

Datorită acestui om dedicat profesiei, misiunii lui duhovnicești, Nicholas a urmat Seminarul Teologic din Galați. Aici a descoperit muzica bizantină și pe cea corală. Treptat, a realizat nu numai că-i place muzica, ci și că are aplecare către ea, că poate să cânte.

„Teologic, spune el, lucrurile se îmbogățeau firesc, studiam la un seminar doar, însă această latură muzicală a venit ca o noutate. Și aici am întâlnit un profesor care a devenit o figură de referință pe parcursul dezvoltării mele muzicale, Dan Drăgoi. Un om minunat, care a avut talentul să-mi ducă mai departe pasiunea pentru muzică.“

De la muzica bizantină la canto

Firesc, a dat admitere la Universitatea de Muzică din București, secția Muzică bizantină. În primul an de studiu a descoperit încă un lucru (îi place să spună că asta înseamnă dezvoltare din dezvoltare) – muzica de operă. Și, spune Nicholas, „în anul următor am dat la Canto, secția Muzică clasică, am intrat, ceea ce a fost surprinzător pentru mine deoarece mă pregătisem puțin, într-un timp scurt. Așa am mers mai departe cu muzica de operă. Îmi place foarte mult ceea ce presupune opera – muzică și actorie în același timp. În timpul studiilor, am realizat că pentru mine este cea mai bună alegere, că mă simt minunat să îmbin muzica și actoria. Nu mă gândeam în școală că asta voi face, dar, privind în urmă, îmi dau seama cât de surprinzătoare e viața. Când eram mic, două lucruri care mă amuzau teribil erau dirijorii de orchestră și cântăreții de operă!“.

După ce a terminat facultatea, a avut diverse colaborări, cântând la Opera din Brașov, Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian“, Opera Comică pentru Copii, Filarmonica din Pitești, printre diversele proiecte prin țară. Parcurgând acest drum, și-a dat seama că este din ce în ce mai interesat de partea de actorie și nevoia de a aprofunda acest lucru l-a determinat să facă tot felul de cursuri de actorie și să meargă la audiții, pentru reclame la început. A realizat că lucrurile merg frumos, oamenii cu care se intersecta îl încurajau și partea aceasta a început să capete tot mai mult contur în momentul când a hotărât să-și încerce norocul pe alte meleaguri.

„Nu mai există întoarcere, ci doar înainte“

A simțit nevoia să exploreze, să încerce și altceva. A hotărât, împreună cu soția – actriță și ea – fără a avea ceva aranjat acolo, că e cazul să vadă cum este să trăiești și să muncești în Marea Britanie, în Londra. O hotărâre care a necesitat un anumit curaj, o doză de nebunie, mai ales atunci când meseria ta se numește actorie, una în care se spune că cel mai bine îți găsești împlinirea atunci când te exprimi în limba maternă. „Se pare că nu este chiar așa“, spune Nicholas. „Cred că lucrurile se schimbă mereu și depinde și de felul tău de a te raporta la ele. Auzi tot felul de opinii despre accent, dar lumea nu e mărginită doar la asta. Rolurile sunt foarte diverse, am jucat roluri de italian, de rus ori în music-hall-uri unde lucrurile pot părea forțate, dar nu sunt. Ele sunt pur și simplu într-o continuă schimbare, împing inimaginabil limitele și te conduc mereu către altceva. Pentru că noi, ca oameni, suntem într-o continuă dezvoltare. Desigur, dacă vrem să ne limităm la ce ni s-a dat, este alegerea noastră. Dar, dacă vrem să descoperim noi orizonturi, ține în totalitate de noi.“

Pentru Nicholas Lupu și soția lui fiecare zi din primul an a reprezentat o continuă activitate de cunoaștere: „Un pas în dezvoltarea noastră, o explorare a culturii lor, a modului în care ei înțeleg să facă lucrurile. Este vorba de o altă lume, ceea ce este absolut firesc, este altă raportare la viață, altă interacțiune între oameni. Sigur, pe moment lucrurile păreau dificile, dar pe măsură ce te străduiai să pătrunzi în ele îți dădeai seama că au rolul de a te dezvolta ca persoană. Într-un fel, fiecare zi reprezintă o mică victorie și prinzi aripi să mergi spre o altă zi, și altă zi. Cred că în momentul în care te desprinzi într-un fel de cultura ta, poți să vezi mai bine, mai clar ceea se întâmplă, unde sunt plusurile, minusurile, lucrurile unde ai nevoie să te dezvolți, la care ai de lucrat cu tine și atunci nu mai există întoarcere, ci doar înainte“.

Și-a căutat joburi, activând în diverse medii, timp în care lucra intens la pasiunea lui, actoria, urmărind cum funcționează agențiile, legăturile cu impresari, audițiile. „Astăzi te duceai la una, mâine la alta și în fiecare zi descopereai noi lucruri din muzică și actorie. Am mers la cursuri noi de actorie, la workshop-uri, tot felul de modalități de a mă dezvolta pe partea de actorie. Această călătorie, care continuă, a fost și este foarte faină“, spune Nicholas.

Primele roluri

La vreo patru luni după ce luase legătura cu primul lui agent, timp în care participase la diverse audiții, au apărut două lucruri care l-au umplut de bucurie. „Primul a venit o dată cu descoperirea rămășițelor lui Richard al III-lea, în cinstea acestui eveniment construindu-se un muzeu special, ce îmbina într-un mod fericit modernitatea cu tradiția autentică. Dar noutatea acestui muzeu, aflat în orașul Leicester, este că în una dintre săli, extraordinar de modernă, există proiecții tip hologramă cu câteva scene din piesa «Richard al III-lea», cu cinci personaje care interpretează momente-cheie din piesă. În momentul în care publicul intră, sala este absolut goală, dar după prezentare, când pornește holograma, sala instantaneu devine decorul din «Richard al III-lea». Adică se transformă într-o scenă. Eu interpretez rolul armurierului. Pentru mine a fost o experiență absolut fantastică.

Apoi, la scurt timp, am mers la o audiție pentru o campanie națională britanică, cu o serie de reclame ce urmau să se difuzeze în timpul Campionatului Mondial de fotbal. Cinci personaje, cinci tipuri de caractere, cinci moduri de a gândi, de a face lucrurile, ceea ce a fost o altă experiență extraordinară“, povestește Nicholas.

E una dintre cele mai frumoase scene de operă dintr-un film, o secvență foarte amplă, care se întâmplă chiar la Opera din Viena, cu premiera operei «Turandot». A fost extraordinar pentru că felul de a face lucrurile acolo este la cel mai înalt nivel profesional. Și a fost o bucurie uriașă să merg în fiecare zi să lucrez cu acei oameni, să învăț din tot ceea ce vedeam că fac ei. Ca să nu mai spun că am dirijat chiar London Philharmonic Orchestra! Noroc că am fost pus în fața unui fapt împlinit, nu prea am avut timp să mă gândesc și să am emoții mari, ceea ce a fost mult mai bine. Iar ei au fost extraordinari, tratându-mă nu ca pe un actor, ci chiar ca pe un dirijor, pentru ca lucrurile să pară cât mai autentice! Și a fost un vis, absolut fantastic!“

Colaborarea foarte bună cu agenta lui l-a purtat din audiție în audiție, aducându-i apoi un rol într-un music-hall pe scena Teatrului „Shaw“ din Off West End, în Londra, cu o distribuție internațională, care spune povestea lui Marco Polo. „Contează să-ți găsești un agent cu care să fii pe aceeași lungime de undă, să ai lucruri în comun, să înțeleagă cine ești tu. În momentul în care cineva nu te vede până la capăt așa cum ești tu cu adevărat, poate să te îndrume pe un drum greșit.“

Nu trebuie să alergi după un rol

Nicholas Lupu are convingerea că nu trebuie să vrei cu orice preț un rol anume, pentru că „dacă alergi după un rol, nu se întâmplă nimic, se creează angoasă, începe să apară gândirea negativă. Lucrurile sunt foarte simple, de fapt acel rol nu era pentru tine. Și e posibil ca acel rol să nici nu-ți facă cinste. Sigur, nu e simplu! Însă atunci când vine rolul spre tine lucrurile sunt simple, frumoase, naturale, acel rol arată cu adevărat ceea ce ai tu de oferit“.

Cel mai recent proiect din care face parte a avut premiera mondială la Planetariul din Hamburg, pe 22 iunie, și este unul dintre cele mai revoluționare documentare, o docudrama intitulată „Mars 1001“.

„Este un film documentar, dar nu unul despre fapte care s-au petrecut, așa cum știm noi că înseamnă un documentar, ci un film despre un eveniment ce urmează să se întâmple – prima misiune spațială pe Marte, proiectată pentru 2033. Se cheamă «Mars 1001», pentru că echipa are nevoie de 1001 zile ca să se întoarcă în siguranță pe Pământ. Eu îl interpretez pe unul dintre cei șase astronauți: doi americani, un britanic, un japonez, un german, un rus. Îl joc pe Anatoly Nikolaev de la Rosscosmos, agenția spațială rusă echivalentă cu NASA. Cei șase astronauți au misiunea dificilă, nemairealizată până acum, de a păși pe Marte. Această docudramă a fost realizată în strânsă colaborare cu NASA. Când am primit scenariul a trebuit să citesc de trei ori ca să-mi dau seama ce se întâmplă, pentru că erau foarte multe elemente tehnice cu care nu eram obișnuit. Personajul meu este un inginer de care depinde funcționarea impecabilă a navei. În prima zi de filmare, am fost pus la curent cu detaliile. Regizorul, Robin Sip, din Olanda, un om extrem de pasionat de știință, lucrează la acest proiect de când avea 15 ani și a fost visul lui. Filmările au fost realizate în Haga și în Salt Lake City, în America. În prima zi au fost ore lungi de introducere. Regizorul, care s-a documentat foarte mulți ani și a avut și un consultant de la NASA care a supervizat toate dialogurile pentru ca acestea să fie 100% autentice, ne-a explicat apoi nouă în detaliu. O făcea cu atâta pasiune pentru știință încât nu-ți dădeai seama că vorbești cu un regizor și nu cu un om de știință. După premiera din 22 iunie, filmul va fi proiectat în toate planetariile din lume.

Am lucrat minunat cu echipa, au fost multe momente de mare amuzament. Dincolo de elementele tehnice, de presiunea care inevitabil apare, îmi place să pun preț pe bucuria de a fi acolo, atât în backstage, cât și pe platou. În film joacă și Rick Armstrong, fiul lui Neil Armstrong, și apare ca el însuși, povestind experiența lui din copilărie.“

„Pop Opera Revolution“

În acest moment, Nicholas lucrează în România la un proiect de pop opera care se cheamă „Pop Opera Revolution“, deoarece îi place foarte mult să combine muzica de operă cu alte stiluri muzicale, unde consideră că există orizonturi nebănuite. „În Europa, în ultimii ani, pop opera este un gen în mare vogă și simt că e momentul și pentru România“, spune Nicholas. Îl încântă ideea de a atrage deopotrivă melomanul clasic și pe tânărul pasionat de alte genuri muzicale, de pop, spre exemplu. Dorința lui este să vadă cele două categorii de public trăind și bucurându-se împreună de muzică. În spectacolele sale abordează piese de la Frank Sinatra și Dean Martin la canzonette și cover-uri după cele mai îndrăgite piese ale momentului, însoțit de dansatori, într-un show în care se dansează și în care energia și bucuria sunt la cote maxime. Va putea fi văzut și auzit în evenimente de la malul mării și în București, cât și la festivaluri și concerte din țară.
RomaniaLibera.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus