Stiri de ultima ora

NENOROCIRE România e aproape SĂ PIARDĂ organizarea EURO 2020 din cauza modificărilor legislative

NENOROCIRE România e aproape SĂ PIARDĂ organizarea EURO 2020 din cauza modificărilor legislative
Actualitate
La finalul Adunării Generale de miercuri de la FRF, Răzvan Burleanu (34 de ani) a făcut un anunţ îngrijorător pentru întreg sportul românesc: dacă modificările la Legea Sportului (Legea 69/2000) vor fi aprobate de Parlament, România riscă să piardă organizarea EURO 2020.

De asemenea, țara noastră ar putea fi exclusă din preliminariile turneului final, iar echipele calificate în cupele europene sezonul viitor ar putea fi, de asemenea, excluse din competiţie.

În acest moment, pe masa Parlamentului se află un amendament la Legea 69/2000 care permite Ministerului Tineretului şi Sportului să organizeze Adunări Generale şi să traseze strategia şi bugetele federaţiilor aflate sub ordinea sa, inclusiv Federaţia Română de Fotbal şi Comitetul Olimpic Sportiv Român. Miercuri, la Adunarea Generală a FRF a luat parte şi un om de încredere al lui Giani Infantino, un primvicepreşedinte UEFA, iar Răzvan Burleanu susţine că mesajul acestuia a fost unul destul de clar: intervenţia politicului în sport poate duce la repercusiuni grave.

Discursul lui Burleanu, la conferinţa de presă: "Discursul meu şi un mesaj foarte clar din partea UEFA şi FIFA se referă la modificarea legii Sportului, legea 69 din 2000. După cum ştiţi, e o modificare în Parlament care presupune o ingerinţă politică în activitatea tuturor structurilor sportive de utilitate publică din România, adică toate federaţiile sportive şi Comitetul Olimpic Sportiv Român. Mesajul invitatului nostru a fost foarte ferm. Să vă sintetizez, ne referim la articolul 88 indice 1 din Legea Sportului, care propune ca MTS, o putere executivă într-un stat de drept, să poată să convoace o Adunare Generală la federaţiile sportive din România în care să propună alegerea organelor de conducere, aprobarea bugetelor şi a strategiei. Imaginaţi-vă că în acest minister vom găsi câte un specialist care are capacitatea de a dezvolta o strategie pentru fiecare sport în parte. Acest lucru reprezintă cea mai mare ingerinţă politică în viaţa sportivă şi încalcă Constituţia României, care indică foarte clar libertatea de asociere, un drept fundamental.

Solicit public MTS să intervină urgent şi să oprească acest demers din Parlament. Luni am fost la o întâlnire cu câţiva deputaţi din Comisia de Administraţie şi am reuşit să întoarcem această modificare în favoarea sportului românesc. Dacă s-ar adopta acest amendament, luaţi în considerare că FIFA şi UEFA, care ne monitorizează în acest moment, de aceea l-am avut alături de noi pe primvicepreşedintele UEFA, FRF şi celelalte federaţii, inclusiv COR, pot fi în situaţia de cele mai grave sancţiuni care s-au aplicat vreodată în Europa! Dacă s-ar adopta această modificare de legislaţie, am fi în rând cu Benin, Pakistan, Irak, Guatemala. Vă daţi seama de magnitudine!

Ce ar presupune această sancţiune gravă? EURO 2020 nu e în pericol fiindcă nu vom avea gata alte stadioane, poate fi în pericol dacă vom avea parte de o asemenea modificare de legislaţie, pentru că ar duce la suspendarea Federaţiei Române de Fotbal. Cum FRF e organizatorul EURO 2020 în România, imaginaţi-vă în ce situaţie a fost ţara noastră. Odată suspendată FRF, niciun club românesc nu ar putea participa în cupele europene. La fel, imaginaţi-vă, nicio echipă naţională nu ar putea participa într-o competiţie oficială".

Articole similare :
comments powered by Disqus