Stiri de ultima ora

Începe summit-ul NATO. Președintele Klaus Iohannis face declarații, LIVE, ora 10.40

Începe summit-ul NATO. Președintele Klaus Iohannis face declarații, LIVE, ora 10.40
Actualitate
Președintele Klaus Iohannis participă miercuri la reuniunea NATO la nivel înalt de la Londra, unde va fi adoptată o declaraţie publică succintă, cu caracter strategic, care va acoperi principale progrese şi preocupări la nivel aliat.

Cu această ocazie, liderii aliaţi vor analiza stadiul de implementare a măsurilor pentru consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare, precum şi a celor legate de rolul Alianţei în proiectarea stabilităţii şi acordarea de sprijin statelor partenere. În acelaşi timp, şefii de stat şi de guvern din statele membre aliate vor adopta decizii privind modernizarea NATO şi creşterea rolului său în combaterea actualelor ameninţări şi provocări la adresa securităţii euroatlantice. "În cadrul dezbaterilor, preşedintele Klaus Iohannis va evidenţia contribuţiile României la NATO, precum şi importanţa fundamentală a unităţii şi solidarităţii aliate şi va expune evaluările naţionale cu privire la evoluţiile de securitate la nivel regional şi global, subliniind, în acest context, necesitatea continuării procesului de adaptare a posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul Estic şi în regiunea Mării Negre", arată Administraţia Prezidenţială. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a stabilit, săptămâna trecută, obiectivele României pentru reuniunea NATO. "Am stabilit obiectivele României pentru acea şedinţă a NATO. (...) Vom sublinia două lucruri. Vom reitera importanţa Mării Negre pentru NATO, Flancul estic şi România. O a doua temă este că România este în continuare hotărâtă să aloce 2% din PIB pentru Apărare. În rest, eu sunt un adept al unei alianţe NATO puternice şi voi reitera importanţa unei abordări care duce la o Alianţă puternică şi unită", a declarat preşedintele Klaus Iohannis după şedinţa CSAT.
stirileprotv.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus