Stiri de ultima ora

Modelul de Boeing prăbușit în Etiopia va intra și în flota Tarom

Modelul de Boeing prăbușit în Etiopia va intra și în flota Tarom
Actualitate
Modelul Boeing 737 MAX 8, care s-a prăbușit duminică în Etiopia, la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Addis Abeba, va intra și în flota companiei naționale Tarom.

În iulie, anul trecut, operatorul de stat Tarom a semnat contractul pentru achiziţia a cinci aeronave 737 MAX 8, unul dintre modelele cel mai bine vândute ale producătorului aerian. Cele cinci aeronave Boeing 737 MAX 8 care vor intra în flota Tarom, vor fi construite special pentru acest contract, au anunțat reprezentanții companiei anul trecut. Aeronavele 737 MAX 8 au cea mai avansată tehnologie Boeing de până acum, inclusiv lumina diferită la interior, în funcţie de momentul zilei sau de destinaţie, ferestre cu 20% mai mari ca ale avioanelor din prezent, ecrane pe toate tetierele fotoliilor. “Cele cinci noi aparate de zbor 737 MAX 8 ne promovează în rândul jucătorilor importanți de pe piața transporturilor aeriene. Este un contract pe care îl consider un pas decis din partea Tarom în direcția corectă”, declara, la semnarea contractului, ministrul Transporturilor de la acea vreme, Lucian Șova.

Cele cinci aeronave costă 586 de milioane de dolari şi vor fi fabricate special pentru Tarom. Boeing 737 MAX 8 este un model nou, inaugurat în 2015, care a devenit în scurt timp unul dintre cele mai comandate avioane din lume. Are aproape 40 de metri lungime şi 35 de metri anvergura aripilor. Amenajat cu două clase, poate primi la bord 178 de pasageri, în condiţii de confort excepţional dacă e să comparăm cu ce are acum Tarom în flotă. Zboară pe distanţe medii - până la 6.150 de kilometri autonomie. Nu vom putea zbura cu ele direct, din păcate, spre Statele Unite, spre China sau Canada. Livrarea va fi făcută în anul 2023, potrivit estimărilor Ministerului Transporturilor. Avionul unei companii aeriene din Etiopia – un Boeing 737 MAX 8, care transporta 149 de pasageri și opt membri ai echipajului, s-a prăbușit duminică, în timpul zborului spre Kenya, la doar câteva minute de la decolare. Nu există supraviețuitori. Compania aeriană a precizat că, înainte de tragedie, pilotul a anunțat turnul de control că are probleme și că vrea să se întoarcă la aeroport.  
stirileprotv.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus