Stiri de ultima ora

Ministerul Justiţiei a soluţionat 1.161 de proiecte de acte normative trimise pentru avizare într-un an

Ministerul Justiţiei a soluţionat 1.161 de proiecte de acte normative trimise pentru avizare într-un an
Actualitate




Ministerul Justiţiei a soluţionat 1.161 de proiecte de acte normative transmise de 33 de instituţii ale statului în perioada martie 2018-aprilie 2019, cadenţa de soluţionare fiind de un proiect la 2,91 de zile, potrivit unei statistici date publicităţii luni de MJ.



Potrivit documentului aflat pe pagina de internet a ministerului, instituţia a primit 123 de proiecte de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, soluţionate în medie de unul la trei zile, 115 de la Ministerul Apărării Naţionale, soluţionate în medie de unul la 3,08 zile şi 101 de la Ministerul Finanţelor Publice, soluţionate în medie de unul la 2,31 de zile.



Aceeaşi statistică arată că proiectele soluţionate cel mai greu au fost cele ale Curţii de Conturi, respectiv opt, cadenţa de soluţionare fiind de unul la 3,88 de zile. Totodată, mai consemnează documentul citat, Consiliul naţional al Audiovizualului a transmis MJ un singur proiect, care a fost soluţionat într-o medie de două zile. AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Lupăşteanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus