Stiri de ultima ora

Metallica a lansat videoclipuri pentru toate piesele de pe albumul ce va apărea pe 18 noiembrie - VIDEO

Metallica a lansat videoclipuri pentru toate piesele de pe albumul ce va apărea pe 18 noiembrie - VIDEO
Actualitate
Legendele heavy metal vor lansa albumul "Hardwired ... Pentru a Self Destruct , vineri, pe 18 noiembrie, după opt ani în care nu au mai lansat un material nou.

Metallica va lansa cel de-al unsprezecelea album de studio "Hardwired…To Self-Destruct", pe 18 noiembrie prin casa de discuri Blackened Recordings. Materialul este primul album de studio după "Death Magnetic" (premiat cu multiple discuri de platină) al trupei câştigătoare a nouă premii Grammy. Metallica a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.

"Hardwired…To Self-Destruct" este disponibil pentru pre-comandă pe Metalhead, începând de pe 4 noiembrie, în diferite configuraţii ce includ: CD, Vinyl, CD Deluxe şi Deluxe Boxset. Albumul este mixat şi masterizat de Greg Fidelman, cel care a lucrat alături de trupă şi pentru Death Magnetic.

"Chiar au trecut opt ani? Nu ai zice!”, spune Lars Ulrich, toboşarul Metallica. “Evident că suntem mai mult decât entuziasmaţi să împărtăşim noile piese cu toţi prietenii noştri. Am stat în studio alături de Greg în ultimele 18 luni, pornind motoarele creativităţii din nou. Ceea ce iubim noi să facem cel mai mult este să lansăm muzică nouă, să venim din nou în faţa publicului şi tot ceea ce asta presupune, aşa că pregătiţi-vă!", spune Ulrich.

"Hardwired", "Moth Into Flame" şi "Atlas, Rise!" sunt cele trei piese dezvăluite deja de pe noul material. Hardwired, primul single lansat de pe noul album, a fost cântat pentru prima oară în timpul unei transmisiuni live din studioul Metallica. A urmat apoi "Moth Into Flame", iar de Halloween Metallica a lansat "Atlas, Rise!"

Formaţia de thrash metal Metallica a anunţat în august numele şi data lansării celui de-al 10-le album de studio al trupei. Potrivit site-ului oficial al grupului muzical, albumul "Hardwired… To Self-Destruct" va ajunge în mâinile fanilor pe 18 noiembrie.

Potrivit ew.com, acesta este primul album lansat după opt ani de pauză, ultimul fiind lansat în 2008 ("Death Magnetic"). Noul album va cuprinde două discuri şi aproximativ 80 de minute de muzică.

"Hardwired...reprezintă următoarea fază a călătoriei noastre Metallica", au declarat membrii trupei.

Solistul James Hetfield şi toboşarul Lars Ulrich au produs noul album alături de Greg Fidelman, care a mai lucrat la albumul colaborativ Metallica din 2011, cu artiştii Lou Reed, Lulu, dar şi cu înregistrări ale trupelor Red Hot Chili Peppers, Slayer şi Slipknot.

"Doar dacă nu va exista un act de-al lui Dumnezeu, atunci albumul va fi lansat în acest an", declarase Ulrich pentru EW, în aprilie. "Suntem oarecum răsfăţaţi. Un dezavantaj al faptului că ai propriul studio şi propria organizare este că nu vine nimeni după tine să te dea afară".

Una dintre cele mai apreciate formaţii rock din istorie, Metallica s-a înfiinţat în 1981. De-a lungul carierei, a lansat nouă albume de studio, trei albume live, două EP-uri şi a vândut peste 100 de milioane de discuri în toată lumea, fiind recompensată cu şapte premii Grammy. Metallica poate fi considerată cu uşurinţă una dintre cele mai bune şi mai influente trupe heavy metal ale anilor 80. În loc să se alinieze trendului stabilit de restul formaţiilor de gen, trupa a ales să fie mai accesibilă, în acelaşi timp extinzând graniţele genului thrash, folosind viteza şi volumul nu doar din principiu, ci chiar pentru a sublinia structurile complicate ale compoziţiilor.
www.mediafax.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus