Stiri de ultima ora

MApN: Exerciţiul multinaţional Saber Guardian, în iunie; se va desfăşura şi pe teritoriul României

MApN: Exerciţiul multinaţional Saber Guardian, în iunie; se va desfăşura şi pe teritoriul României
Actualitate




Aproximativ 8.000 de militari din şase ţări vor participa, în perioada 3 - 24 iunie, la exerciţiul multinaţional Saber Guardian 2019 (SG19), condus de Forţele Terestre ale Statelor Unite din Europa şi Statul Major al Forţelor Terestre al Armatei României, care se va desfăşura pe teritoriile Bulgariei, României şi Ungariei, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN).



Potrivit sursei citate, exerciţiul, la care participă militari din Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, România, Ungaria şi Statele Unite ale Americii, are ca principal obiectiv evidenţierea coeziunii, unităţii şi solidarităţii statelor partenere şi aliate în vederea apărării împotriva oricărei agresiuni, în special prin posibilitatea de mobilizare rapidă şi concentrare a forţelor în timp scurt, oriunde în Europa.



Activităţile de instruire în comun planificate în cadrul SG19 includ exerciţii tactice de stat major şi cu trageri de luptă, forţări ale cursurilor de apă, deplasarea tactică a Regimentului 2 Cavalerie al SUA din Germania în România, precum şi activităţi cu specific medical, precizează MApN.



''Pentru eficientizarea activităţilor de instruire în context internaţional, SG19 a fost conexat cu o serie de alte exerciţii naţionale şi multinaţionale, numărul total de militari participanţi ridicându-se, astfel, la aproximativ 13.500 de militari din 14 ţări aliate şi partenere (Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Germania, Marea Britanie, R. Moldova, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Spania, Turcia, Ucraina şi SUA), dintre care 7.600 vor reprezenta Armata României", menţionează sursa citată.



SG 19 şi exerciţiile conexate planificate pe teritoriul României se vor desfăşura, în principal, în poligoanele de instruire şi zonele Cincu, Babadag, Smârdan, Capu Midia, Boboc şi Borduşani.



Exerciţiul Saber Guardian se organizează anual începând cu 2013, fiind găzduit, până în prezent, prin rotaţie, de Bulgaria, România şi Ucraina. Începând cu anul 2017, Saber Guardian a devenit un exerciţiu bienal. SG19 este inclus în Programul exerciţiilor întrunite ale Comandamentului Forţelor Armate ale SUA din Europa, în vederea creşterii interoperabilităţii la nivel întrunit şi multinaţional cu forţele naţiunilor aliate şi partenere. AGERPRES/(AS - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea) 





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus