Stiri de ultima ora

Maia Sandu trece la ACUZAȚII după ce a fost demisă: Am văzut că tuturor din PSRM şi tuturor deputaţilor din PD le-a fost frică de reforma justiţiei

Maia Sandu trece la ACUZAȚII după ce a fost demisă: Am văzut că tuturor din PSRM şi tuturor deputaţilor din PD le-a fost frică de reforma justiţiei
Actualitate
Prim-ministrul R. Moldova Maia Sandu spune că nu a fost luată prin surprindere de votul din în Parlament prin care Guvernul ei a fost demis. Sandu spune că a existat o speranţă că se vor găsi şi deputaţi responsabili în rândul celor două partide care au susţinut moţiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului, conform News.ro.

Guvernul Maia Sandu a picat, după cinci luni de la învestire. Cu votul deputaţilor din Partidul Socialiştilor, susţinuţi de Partidul Democrat, moţiunea de cenzură înaintată de PSRM a trecut.

În17 octombrie, în debutul şedinţei Parlamentului, unde urma să fie prezentat raportului Comisiei de anchetă privind frauda bancară, fracţiunea PD a înaintat o moţiune de cenzură pentru retragerea votului de încredere a Guvernului Maia Sandu. Ulterior, însă, la 7 noiembrie, democraţii au anunţat că retrag moţiunea, pentru că aceasta nu va întruni numărul necesar de voturi.

În aceeaşi zi, preşedintele R. Moldova Igor Dodon a anunţat că PSRM pregăteşte, la rândul său, o moţiune de cenzură, pe care o va înainta în cazul în care şefa Cabinetului de Miniştri, Maia Sandu, va prezenta în Parlament proiectul privind modificări la Legea Procuraturii, adoptat de Guvern cu o zi înainte, proiect ce prevede că, prim-ministrul va fi cel care va înainta o listă scurtă formată din cel puţin doi candidaţi pentru funcţia de procuror general către Consiliul Superior al Procurorilor.

Maia Sandu nu a renunţat la proiect şi l-a prezentat în Parlament, la 8 noiembrie, iar în cadrul aceleiaşi şedinţe, fracţiunea PSRM a înaintat moţiunea de cenzură. Ulterior, deputatul PSRM Vasile Bolea a declarat că Maia Sandu are la dispoziţie 72 de ore pentru a retrage proiectul privind asumarea răspunderii. În caz contrar, va fi investit un alt Guvern sau vor avea loc alegeri parlamentare anticipate.

În cadrul şedinţei de marţi a Parlamentului, cu votul a 63 de deputaţi, Guvernul Sandu a fost demis.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus