Stiri de ultima ora

Ludovic Orban promite că Guvernul nu se va atinge de voucherele de vacanță

Ludovic Orban promite că Guvernul nu se va atinge de voucherele de vacanță
Actualitate
Ludovic Orban a declarat, vineri, că Guvernul nu intenționează să "umble" la voucherele de vacanță, deoarece sumele alocate pentru acestea sunt deja prevăzute în legea bugetului de stat. Premierul a precizat că până la rectificarea bugetară nu se pot realoca mai mulți bani spre alocații, potrivit Mediafax.

" Bugetul este construit așa cum este scris în legea bugetului de stat. Până la rectificarea bugetară, atât timp cât la alocații pentru copii este prevăzută o suma de bani, noi nu putem să luăm bani din altă parte și să-i ducem spre alocații de copii, cu atât mai puțin de la voucherele de vacanță. Și aici, în privința voucherelor de vacanță, deși vă aduceți aminte că PSD-ul a spus că dacă vine PNL la putere va tăia voucherele de vacanță, ele au rămas și cetățenii pot beneficia de vouchere de vacanță și nu are nimeni nici cea mai mică intenție să umble la voucherele de vacanță, ele fiind prevăzute în legea bugetului", a declarat Ludovic Orban, vineri, la Palatul Cotroceni.

În luna decembrie a anului trecut, Camera Deputaților a votat, decizional, inițiativa legislativă care prevede dublarea alocației pentru copiii între 2 și 18 ani, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv la 600 de lei pentru copiii cu handicap.

Șeful statului a declarat joi, întrebat ce va face cu legea care vizează majorarea alocațiilor pentru copii, că în prezent nu are de gând să refuze promulgarea actului normativ și că termenul pentru promulgare este 18 ianuarie.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus