Stiri de ultima ora

Liviu Dragnea a pus ochii pe mieluțe: oferta PSD pentru agricultori

Liviu Dragnea a pus ochii pe mieluțe: oferta PSD pentru agricultori
Actualitate
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat, în emisiunea „Viaţa Satului” de la TVR 1 difuzată duminică, mai multe măsuri care să vină în sprijinul fermierilor şi al crescătorilor de ovine, printre care eliminarea impozitului pe subvenţia agricolă, dar şi un ajutor de 200 de lei pentru ca aceşti crescători să nu mai vândă mieluţele în străinătate, potrivit News.r

“Sunt unii care cumpără din România milioane de mieluţe. De ce? Ca să facă reproducţie. De ce să nu se facă la noi? Şi atunci am spus, nu putem să îi ajutăm pe oamenii ăştia? Ia 200 de lei şi ţine mieluţa până la fătare. Ia 100 de lei la început ca să ai garanţia că nu e păcăleală, după care 50 de lei, 50 de lei la un an şi la prima fătare”, a explicat preşedintele social-democraţilor.

El mai spus că va creşte subvenţia la lână de la un leu la doi lei pe kilogram.

“La lână de la un leu pe kilogram la doi lei pe kilogram, subvenţie, faţă de cum a fost acuma”, le-a mai spus Dragnea crescătorilor de ovine din zona Sibiului.

O altă măsură anunţată de liderul PSD este legată de eliminarea impozitului pentru orice subvenţie agricolă.

“Am mai vorbit despre subvenţii. Veniturile din păşuni, din fâneţe, care nu merg la primării,celelalte, să nu fie considerate venituri impozabile şi subvenţia să nu mai fie impozitată. Adică impozitul pe subvenţie, tot ce înseamnă subvenţie agricolă în România să fie eliminat şi banii ăştia să rămână la fermieri, 800-900 de milioane de euro care rămân la fermieri înseamnă un efort care merită şi cu care oamenii ăştia se dezvoltă în continuare”, a explicat liderul PSD.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus