Stiri de ultima ora

Lipsă TOTALĂ de clemență - Procurorul suedez care conduce investigaţia privindu-l pe Julian Assange cere arestarea sa

Lipsă TOTALĂ de clemență - Procurorul suedez care conduce investigaţia privindu-l pe Julian Assange cere arestarea sa
Actualitate
Procurorul suedez care coordonează investigaţia privind acuzaţiile de viol împotriva fondatorului WikiLeaks Julian Assange a cerut luni oficial arestarea sa, conform Reuters.

Mandatul, dacă va fi aprobat, ar reprezenta primul pas într-un proces în care Assange ar urma să fie extrădat din Marea Britanie, unde este reţinut pentru 50 de săptămâni după ce şi-a încălcat termenii eliberării condiţionate, conform News.ro.

Justiţia suedeză a anunţat pe 13 mai că a redeschis ancheta cu privire la acuzaţiile de viol împotriva lui Assange, exprimându-şi dorinţa să îl vadă pe fondatorul WikiLeaks într-un tribunal suedez înainte de prescrierea faptei, în 2020.

Assange, care respinge acuzaţiile, a evitat să fie extrădat în Suedia timp de şapte ani după ce a cerut azil în Ambasada Ecuadorului la Londra, în 2012.

Fondatorul WikiLeaks, în vârstă de 47 de ani, a fost condamnat luna trecută la 50 de săptămâni închisoare, după ce a fost găsit vinovat de încălcarea termenilor eliberării sale condiţionate.

În prezent, el este încarcerat la Închisoarea Belmarsh, la Londra

Procuratura suedeză a decis să renunţe la ancheta cu privire la acest presupus viol în urmă cu doi ani, apreciind că nu este în măsură să continue cazul cât timp Assange rămâne în ambasada ecuadoriană.După eliberarea sa din închisoarea britanică şi în urma deciziei redeschiderii anchetei suedeze se pune întrebarea care cerere de extrădare va avea prioritate - a Suediei sau a Statelor Unite.

Washingtonul cere extrădarea lui Assange din Marea Britanie în legătură cu rolul pe care acesta l-a jucat în cea mai mare divulgare din istoria americană, a unor materiale aparţinând armatei şi diplomaţiei în 2010.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus