Stiri de ultima ora

Kovesi cere redeschiderea unui dosar pe numele fostului procuror DNA Mircea Negulescu

Kovesi cere redeschiderea unui dosar pe numele fostului procuror DNA Mircea Negulescu
Actualitate
Fostul procuror al DNA Prahova Mircea Negulescu ar putea să ajungă să fie cercetat penal fix de cei care i-au fost colegi. Direcţia anticorupţie a cerut redeschiderea unui dosar al celui cunoscut drept procurorul "Portocală".

Conform unor surse juridice citate de Libertatea ar fi acuzat că a obţinut un teren pe care îşi construieşte casa prin fals şi aceasta ar fi fost ridicată și cu materiale de la persoane pe care acesta le cerceta penal.

DNA cere la instanța supremă redeschiderea urmăririi penale în cazul unui dosar închis cu soluție de clasare.

Mircea Negulescu mai este parte şi a unui dosar la Parchetul General după o plângere depusă de fostul deputat PSD Vlad Cosma, plângere în care acesta acuză că la direcţia DNA Prahova s-ar fi fabricat probe în dosare.  

Articole similare :
comments powered by Disqus