Stiri de ultima ora

Înmormântăm o nobilă istorie

Înmormântăm o nobilă istorie
Actualitate
Vineri seară merg la priveghi. În Palatul Regal rememorez lovitura de stat din 23 august 1944 şi recalculez ţintarul isprăvii de sfârşit de lume şi de război mondial a Regelui Mihai.

Cum a reuşit să scape de vigilenţa serviciilor secrete germane rămâne un miracol nedesluşit. Baronul de peste drum, Manfred von Killinger, s-a sinucis a doua zi. După şaptezeci şi doi de ani ne închinăm la piatra rece a catafalcului celei ce putea fi Regina României. Copiii din jur sunt ochi şi urechi. Parcă vizionează un film. Ajuns, după două ore şi jumătate, în sala tronului, aş vrea să mă ascund de camerele de filmare. Îmi amintesc de Anicuţa sau Anişoara (cum îi spuneau rudele). A fost una dintre cele opt fete tinere care au îndrăznit să sărute şinele gării din Sinaia, după plecarea Regelui, în friguroasa iarnă a anului 1948. Pentru gestul ei a luat opt ani de puşcărie.

Am cunoscut-o după 1990, când eram jurnalist la „România liberă“. Am stat mult de vorbă cu ea. Voiam să fac un interviu. Mi-a spus că nu are ce povesti. Viaţa ei a fost banală. M-a rugat doar să-i povestesc Reginei Ana, tiza sa, că multe fete îl iubeau atunci pe Rege. Nu am îndrăznit să-i destăinui Reginei iubirea de Rege a Anicuţei din Sinaia. Între timp, a şi murit. Şi, cu gândul la femeia din gara de la Sinaia, am făcut o reverenţă la catafalcul celei ce putea să ne fie Regină.

„Drum în lumină Majestatea Voastră. Căutaţi-o prin labirinturile înmiresmate ale raiului pe iubăreaţa de Rege din gara de la Sinaia. Îngerii nu se vor înfoia“, scriu pe pagina de socia-lizare, acolo pe unde răbufnesc rărunchii acizi ai cavernei comuniste.

Paul vine din Banatul sârbesc. Se închină alături de mine la catafalcul Reginei Ana. Un drum de douăsprezece ore. Prin anii ’90 tipărea în New York un mi-lion de postere cu familia regală. După câţiva ani, Custodele îl întreabă ce caută în mijlocul regaliştilor. „De ziua a opta“, completez eu sarcastic. Lumea se pregăteşte de Sfânta Maria. Vine timpul când nopţile răcesc pământul. Pe băncuţele tari ale parcurilor se discută despre viaţă şi moarte. Oamenii simpli sunt curioşi să afle ce a făcut Regina pentru ei. Dar nimeni nu se întreabă ce au făcut ei pentru Regină. Vădit marcat de tristul eveniment, amicul meu, care a fugit din România comunistă prin anii ’70 şi a dus o viaţă bună în America, nu se poate împăca deloc cu gândul că Monarhia nu are viitor. El vrea să constituie un grup de susţinere a Prinţului Nicolae. Ne povesteşte cum a visat într-o noapte că a fost la Versoix şi Regina i-a dat calul ei să aibă grijă de el, când ea nu va mai fi. În calea lui şi a patrupedului a sărit un tigru. Nu mai ştie de ce felina l-a lăsat să plece.

Maşina mortuară pleacă din faţa Palatului Regal.

Ală-turi, doisprezece cai ai Deta-şamentului de cavalerie al Jandarmeriei, detaşamentul înfiinţat, prin decret regal, de Carol I, fac zgomot de clonc. „Şi tocmai acum a trebuit să moară Regina, când trage mai bine crapul?“, mă întreabă un prieten trimiţându-mi imagini ale capturilor uriaşe, apărute pe forumul „Pescuit pe Dunăre“. Rămân în piaţă pentru a mai spune tinerilor jurnalişti poveşti cu Regele şi Regina. Amicii mei însoţesc maşina în care era Prinţul, în ciuda protestelor organelor de ordine. “Lăsaţi-ne să fim alături de viitorul nostru rege“, strigă ţigăncile din alaiul mortuar. 

„Dincolo de Dude şi Margarete depăşite de povara Coroanei, dincolo de recuperări de castele şi indemnizaţii de la buget, azi se duce o lume alternativă, pe care poate, într-un alt univers, România chiar a trăit-o“, scrie Lucian Mîndruţă, discipolul lui Silviu Brucan, ilegalistul care în anii ’45-’46 cerea condamnarea la moarte a fruntaşului ţărănist Iuliu Maniu. Mă gândesc că Seniorul a biruit, din nou, dincolo de moarte. Îmi amintesc că în urmă cu 21 de ani veteranul comunist Alexandru Bârlădeanu îl omagia la catafalc pe Corneliu Coposu: „În tinereţe am crezut în idealuri diferite. Până la urmă, viaţa ne-a demonstrat că idealul lui Cornel a fost cel drept“.

„Înmormântăm azi o parte din istoria pe care puteam s-o avem“, conchide discipolul „Profetului“ protevist.

Distanța dintre blestem și binecuvântare e mai mică decât cea dintre călătoria spre Macondo a ţigăncilor cu magneţi şi Piaţa de flori, de unde am achiziţionat coroana.

Tata mă sună să mă întrebe de Prinţ. Ţăranii lui din sat sunt îngrijoraţi de viitorul Dinastiei. O parte dintre susţinătorii Casei Regale mă ceartă că nu respect Ordinul de exmatriculare a osului domnesc, dat în numele Regelui. Îl contest şi basta.

În plus, coroana nu aparţine nici fiului de ilegalist, ajuns şef al Casei Majestăţii Sale Regelui, nici şoferului de ARO, care în 1991 a condus Majestăţile Lor spre Curtea de Argeş şi a ajuns azi director şi acţionar al Castelului Săvârşin SRL (cu răspundere limitată), ci poporului român.

Adică şi bunicii mele care s-a îngropat cu o diademă regală, şi lui Toma Arnăuţoiu, ofiţer din Garda Regală, care a preferat rămânerea pentru rezistenţa din munţi plecării liniştite deodată cu Suveranul. Alături de alţii, revendic acest bun patrimonial. Vorbesc în memoria sutelor de mii de morţi care s-au sfârşit în lagărul comunist cu numele Regelui pe buze. Şi vorbesc tare. Cu delegaţie.

Aş trişa crezul dacă m-aş ascunde sub samavolnicul: „Nu ieşim din cuvântul Regelui“, purtat azi de arlechini ai butaforiei regale pe scena republicii.

Prezent în studiourile unei televiziuni, flancat de doi politicieni de frunte ai PSD şi PNL, le reamintesc motivul pentru care Casa Regală este în topul încrederii românilor: „Regele a izbândit prin tăcere acolo unde mii de politicieni au dat greş prin gălăgie“.

La Curtea de Argeş Prinţul Nicolae întinde o mână plăpândă spre coliva bunicii. Peste zece mii de români aplaudă. Nu pleacă o stea de cinema. Înmormântăm o nobilă istorie. Nu ştiu dacă realizăm că trăim într-o Românie a parastaselor bine făcute. Aia cu „lucrul bine făcut“ e doar propagandă electorală.

Seara, amicii mei rămân în oraşul regal. Fireşte, stropesc coliva cu bere rece ca gheaţa. O lume de orbit ne umflă sarcasticul imediat.  Prezent în studiourile unei televiziuni, flancat de doi politicieni de frunte ai PSD şi PNL, le reamintesc motivul pentru care Casa Regală este în topul încrederii românilor: «Regele a izbândit prin tăcere acolo unde mii de politicieni au dat greş prin gălăgie».“

Articole similare :
comments powered by Disqus