Stiri de ultima ora

Hunedoara: Protest spontan al minerilor de la Vulcan

Hunedoara: Protest spontan al minerilor de la Vulcan
Actualitate




Minerii de la exploatarea de cărbune Vulcan, din Valea Jiului, au refuzat să intre marţi în subteran, la schimbul doi, nemulţumiţi de faptul că salariile pe luna iunie ar putea fi diminuate din cauza indicelui de productivitate, care a fost calculat la o valoare subunitară.



"Sunt nemulţumiri legate de indicele de productivitate, k, acesta fiind calculat la o valoare de 0,95. Ca urmare, schimbul doi nu a intrat în subteran şi a solicitat prezenţa la faţa locului a directorului Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Samuel Dioane", a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului "Muntele", Darius Câmpean.



Potrivit acestuia, directorul general al CEH şi cu liderul de sindicat de la Mina Vulcan au început discuţiile cu protestatarii în sala de apel a minei, iar în urma explicaţiilor primite starea de tensiune s-a dezamorsat, astfel că minerii au intrat la lucru.



Pe de altă parte, minerii de la Vulcan acuză condiţiile de muncă din subteran, lipsa materialelor şi prezenţa apei, ceea ce duce la îngreunarea activităţii de producţie. O altă problemă se referă la personalul insuficient pentru susţinerea producţiei planificate de cărbune, susţin minerii.



Mina Vulcan face parte din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, alături de cele de la Lonea, Lupeni şi Livezeni, fiind apreciată ca una dintre exploatările de cărbune viabile din Valea Jiului. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Blada, editor: Elena Stanciu, editor online: Simona Aruştei)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus