Stiri de ultima ora

Fostul presedinte al Sudanului, acuzat de corupţie, a primit 90 milioane de dolari de la saudiţi

Fostul presedinte al Sudanului, acuzat de corupţie, a primit 90 milioane de dolari de la saudiţi
Actualitate
Preşedintele sudanez destituit Omar el-Bashir a primit 90 milioane de dolari în bani lichizi de la regimul saudit, a afirmat luni unul din anchetatori, în prima zi a procesului în care fostul şef de stat este judecat pentru corupție.

Brigadierul de poliţie Ahmed Ali a afirmat că fostul preşedinte i-a declarat că banii i-au fost livraţi de anumiţi trimişi ai lui Mohammed bin Salman , prinţul moştenitor saudit. Omar el-Bashir a fost destituit de armată pe 11 aprilie, în urma unor ample manifestaţii, după ce s-a aflat timp de 30 de ani în fruntea unui regim militar susţinut de islamişti. Luni, Bashir a ajuns la tribunal escortat de un important convoi militar. În sala de judecată, fostul preşedinte, neras şi îmbrăcat într-un veşmânt alb tradiţional, a stat aşezat într-o cuşcă de metal.

El este acuzat de deţinere de devize străine, de corupţie şi trafic de influenţă. Potrivit lui Ali, în reşedinţa lui Bashir s-au găsit aproape 7 milioane de euro, precum şi sume mai mici în dolari americani şi lire sudaneze. Acuzatul ne-a spus că banii făceau parte dintr-o sumă de 25 milioane de dolari care i-a fost trimisă de către prinţul Mohammed bin Salman pentru a fi folosită în afara bugetului de stat , a declarat anchetatorul la audiere. El a mai precizat că Bashir a primit două plăţi, de 35 şi 30 milioane de dolari, de la regele Abdallah al Arabiei Saudite, decedat în 2015. Potrivit anchetatorului, Bashir a declarat că banii primiţi de la saudiţi au fost schimbaţi şi cheltuiţi, dar nu îşi aminteşte cum anume. Procesul fostului preşedinte sudanez s-a deschis la două zile după ce militarii aflaţi la putere şi liderii mişcării de contestare au semnat un acord istoric ce deschide calea unui transfer de putere către civili.

Primul viol s-a petrecut când tânăra avea doar 10 ani. Agresorul, şeful secţiei de poliţie

Stiri externe

85 de copii obligați să transporte substanțe chimice periculoase, salvați în Sudan
stirileprotv.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus