Stiri de ultima ora

Finanțări de milioane de euro, câștigate de UVT - Se reabilitează și se extind clădiri importante

Finanțări de milioane de euro, câștigate de UVT - Se reabilitează și se extind clădiri importante
Actualitate
În urma evaluării proiectelor depuse în cadrul competiției organizată de ADR Vest pentru instituțiile publice de învățământ superior din Regiunea Vest, Universitatea de Vest din Timișoara a obținut finanțarea a trei proiecte:

• Reabilitarea și extinderea spațiilor de învățământ în vederea creșterii relevanței învățământului universitar socio-economic, cu o valoare nerambursabilă de 11.111.017,08;

• Reabilitarea acoperișului și fațadelor Facultății de Chimie, Biologie și Geografie, cu o valoare nerambursabilă de 6.471.787,41;

• Extindere spații de învățământ existente pentru Facultatea de Arte și Design și Facultatea de Muzică și Teatru, cu o valoare nerambursabilă de 18.752.365,19 lei.

Dintr-o alocare financiară totală de 8,41 milioane euro pentru această competiție, Universitatea de Vest din Timișoara a reușit să atragă prin cele trei proiecte depuse 7,83 milioane euro.

Prin aceste proiecte, Universitatea și-a propus să rezolve niște probleme stringente de infrastructură, prin dezvoltarea și modernizarea unor imobile consacrate pentru desfășurarea activității academice a UVT, cu încărcătură istorică și cu o importanță arhitecturală deosebită pentru Municipiul Timișoara.

Proiectul intitulat „Reabilitarea și extinderea spațiilor de învățământ în vederea creșterii relevanței învățământului universitar socio-economic”:

În urma realizării acestei investiții, pe lângă reabilitarea generală a vechiului imobil, va fi realizată o extindere cu un corp nou de clădire și mansardarea clădirii existente. Astfel, în urma noii organizări a spațiilor, vor rezulta 15 săli de seminar, 3 săli de curs, 2 centre colaborative, 3 spații expoziționale, 1 amfiteatru cu o capacitate de 120 locuri, 1 cabinet activități practice, 2 birouri administrative, precum și alte spații conexe necesare desfășurării activității educaționale în clădire.

Noua investiție va asigura condiții optime necesare bunei desfășurări a activităților educaționale pentru masteranzii și doctoranzii din cadrul următoarelor facultăți: Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor, Facultatea de Drept, Facultatea de Sociologie și Psihologie, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării.

Proiectul intitulat „Reabilitarea acoperișului și fațadelor Facultății de Chimie, Biologie și Geografie”:

Prin realizarea acestui proiect vor fi reabilitate fațada și acoperișul clădirii Facultății de Chimie, Biologie și Geografie. Astfel, rezolvăm una dintre problemele presante legate de asigurarea finanțării pentru clădirile aflate în patrimoniul UVT. Precizăm că în această clădire își vor desfășura activitatea cei peste 750 de studenți și 56 cadre didactice din cadrul Facultății de Chimie, Biologie și Geografie.

Proiectul de Extindere a spațiilor de învățământ pentru Facultatea de Arte și Design și Facultatea de Muzică și Teatru va avea în vedere realizarea unui spațiu multi-disciplinar pentru studenții de la cele două facultăți. Astfel, studenții de la FAD vor beneficia de o infrastructură cuprinzând 10 laboratoare și ateliere de creație artistică și o sală pentru expoziții și vernisaje, iar studenții de la FMT își vor putea desfășura activitatea în două săli de spectacol (una cu o capacitate între 200 și 400 persoane și o a doua între 150 și 200 persoane) și 15 laboratoare și săli dedicate activităților didactice.

„Prin finanțarea europeană câștigată vom crește calitatea activităților educaționale și vom contribui la îmbunătățirea aspectului Timișoarei. În plus, reducem considerabil presiunea pe bugetul Universității alocat lucrărilor de reabilitare, având astfel posibilitatea de a ne angaja și în alte lucrări privind infrastructura educațională, obiective cu importanță majoră pentru comunitatea noastră. Experiența echipei UVT în accesarea fondurilor europene primește o nouă confirmare. Demersul nostru arată că... dacă se vrea, se poate”, spune rectorul Universității, Marilen Gabriel Pirtea.

Este important de subliniat faptul că proiectele depuse, mai puțin componentele de arhitectură, au fost realizate prin departamentele administrative ale Universității.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus