Stiri de ultima ora

Ecaterina Andronescu anunță succesul într-un program de aproape 30 miliarde de euro: Aşteptăm viitorul parlament să decidă bugetul

Ecaterina Andronescu anunță succesul într-un program de aproape 30 miliarde de euro:  Aşteptăm viitorul parlament să decidă bugetul
Actualitate
Cel mai greu dosar pe care România l-a avut de gestionat în domeniul educației, de la preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene, este dosarul Erasmus, a spus ministrul român al Educației, care a anunțat posibila dublare a bugetului pentru proiect în viitoarea legislatură a PE potrivit mediafax.

Bugetul alocat pentru dosarul Erasmus s-ar putea dubla, de la 14,7 miliade de euro, cât este acum, la 30,2 miliarde de euro, a spus Ecaterina Andronescu, referindu-se la propunerea făcută în acest sens de Comisia Europeană, care, însă, nu va putea fi dezbătută și votată decât în următoarea legislatură a Parlamentului European.

„Cel mai important dintre dosarele pe care noi le-am avut de gestionat a fost dosarul Erasmus. Erasmus este un dosar legislativ pe perioada preşedinţiei, regulamentul după care funcţionează programul în următorul exerciţiu bugetar a fost votat de Parlamentul European în luna aprilie, deci am prins parlamentul pe ultima sută de metri şi ca urmare aşteptăm viitorul parlament să decidă bugetul. În acest moment, propunerile pentru bugetul programului Erasmus este ca el să crească de la 14,7 cât a fost în acest exerciţiu bugetar, la 30,2 cât este propunerea pentru următorul exerciţiu bugetar. Ne aşteptăm chiar să crească acest buget şi propunerea domnului comisar Navracsics se referă în cadrul programului Erasmus la realizarea de reţele de universităţi europene”, a spus spus miercuri ministrul român al Educației, în cadrul evenimentului dedicat celei de-a șaptea reuniuni a miniștrilor Educației din cadrul ASEM (7th ASEM Education Ministers’ Meeting/ASEM ME7).

Evenimentele găzduite de Palatul Parlamentului reunesc reprezentanți ai ministerelor educației din cele 51 de state membre ale inițiativei de cooperare interregională Asia-Europa (ASEM).

Andronescu a invocat crearea unei punți între cele două continente prin intermediul programelor de tip Erasmus pentru creșterea ”mobilității” studenților și cadrelor didactice.

”Conferinţa miniştrilor Europa-Asia încearcă să creeze o punte între cele două continente folosind şi programele europene cum este cel Erasmus. Plus, să asigurăm o mobilitate şi a studenţilor şi a cadrelor didactice”, a completat Andronescu.

Pe toată perioada în care deține președenția Consiliului UE, România are de gestionat trei dosare, la care a mai fost adăugat între timp un dosar, la propunerea comisarului european pentru educație, a informat ministrul român de resort.

„Comisarul european pentru educaţie a avut şi o propunere. România are de gestionat în această perioadă trei dosare. S-a adăugat şi al patrulea dosar pe perioada preşedinţiei. Cele trei dosare se referă la îngrijirea de calitate şi educaţia timpurie pentru copiii mici, foarte importante fiind aceste achiziţii în primii ani de viaţă”, a spus Ecaterina Andronescu.

Potrivit ministrului, primele două dosare au vizat tema învățării limbilor străine în școli și adăugarea unor noi competențele personalului adult, în contextul procesului de formarea continuă.

„Al doilea dosar s-a referit la învăţarea limbilor străine în şcoală şi cred că aici exemplul României a contat în finalizarea acestui dosar. Exemplul României, în sensul că noi avem în şcoală două limbă străine şi lucrul acesta a fost într-un fel şi o încurajare pentru statele care nu aveau decât o limbă străină să accepte două limbi străine sau chiar mai multe să înveţe copiii chiar în primi ani de şcoală. Al treilea dosar care este şi adăugat pe parcurs se referă la competenţele adulţilor, noi competenţe care se adăugă personalului adult pentru ceea ce se cheamă procesul de formare continuă, toată viaţa trebuie să învăţăm”, a explicat Andronescu.

Ea a spus că peste două săptămâni va prezenta concluziile acestei întâlniri de la București la Bruxelles.

Articole similare :
comments powered by Disqus