Stiri de ultima ora

Director de casting care a lucrat pentru Harry Potter: „Actorii români sunt atât de buni”

Director de casting care a lucrat pentru Harry Potter: „Actorii români sunt atât de buni”
Actualitate
V-ați întrebat vreodată cum ar fi arătat un film celebru dacă ar fi avut alți actori? Există o meserie în industria filmului care presupune ceva asemănător, iar cei care o fac trebuie să găsească actorul potrivit pentru rolul potrivit. Este vorba despre directorii de casting. Stéphane Foenkinos, unul dintre cei mai cunoscuți directori de casting europeni. A lucrat cu regizori ca Woody Allen, Robert Zemeckis și Jean-Luc Godard, dar și pentru filme de mare buget din serii ca James Bond și Harry Potter.

Stéphane Foenkinos, unul dintre cei mai cunoscuți directori de casting europeni, a acordat un interviu pentru Digi24. Iată întreaga declarație:

„Voiam să mă retrag din casting. Și mi-am zis că o să mai fac meseria asta doar dacă mă sună Woody Allen. Și, jur că așa s-a întâmplat, primesc telefon de la Woody Allen.

Filmul a fost filmat în întregime în Paris, dar distribuția a fost mixtă. Și a trebuit să ținem totul secret, pentru că el nu voia să dezvăluie despre ce e vorba. Deci nu puteam să le spun actorilor pentru ce roluri dau probă.

Trebuiau să arate ca personaje celebre din istorie: Salvador Dalí, Luis Bunuel, Pablo Picasso sau Gertrude Stein. Și pentru unii actori era foarte frustrant, să nu știe pentru ce rol dau probă. Le ziceam doar că vin pentru un film de Woody Allen.

Directorul de casting este un intermediar între regizor, producător, actori și agenții actorilor.

Citești scenariul și ești într-o colaborare foarte strânsă cu regizorul, și vrei să sprijini scenariul și povestea lui, cu cei mai buni actori care se potrivesc rolului. În primul rând vii cu niște propuneri, sau discutați despre actori. Și de asemenea discutăm foarte mult despre poveste. Trebuie să înțelegi viziunea regizorului, despre asta e vorba. Și de asemenea să satisfaci așteptările producătorilor în ceea ce privește numele de pe afiș și bugetul.

Rolul era scris pentru ea. Când am citit scenariul, am zis: e pentru ea! Și-atunci o suni pe Marion și zici: a sosit timpul să lucrezi cu Brad Pitt, e un scenariu grozav și ar trebui să accepți rolul.

Nu dai probe cu Marion Cotillard! Mai întâi o suni să vezi dacă e disponibilă, și nu era. Și-atunci, înainte ca ei să hotărască să amâne filmările, trebuie să vii cu o alternativă. Și asta e minunat. Să fii împlicat într-un proiect de o asemenea anvergură, și să ai un cuvânt de spus în alegerea rolului principal, asta se întâmplă foarte rar.

Mi s-a întâmplat asta la „James Bond", și mi s-a întâmplat la „Harry Potter". Discutau cine ar trebui să-l joace pe Voldemort. Și eu eram în acea cameră! Era cel mai important casting al acelor ani. Am ascultat cuminte. Mi-au cerut părerea, dar am zis că nu vreau să spun ceva nepotrivit.

Ai două opțiuni. Dacă sunt celebri, atunci trebuie să treci prin agenții lor. Și, în timp, ajung să aibă încredere în tine, sau poate le place regizorul. Sau poate se gândesc că ar fi bine pentru cariera lor măcar să vină la o întâlnire, sau să citească scenariul. Asta e prima opțiune.

Și apoi sunt toți ceilalți actori pe care trebuie să-i alegi. Unii regizori știu exact ce vor. Alții vor să îi ajuți tu. Și îți cer ție să dai probe cu actorii, și apoi să le trimiți lor că să aleagă.

Trebuie să te adaptezi regizorului. Asta am învățat când am făcut casting. Nu există doi regizori la fel. Când lucrezi cu Jean-Luc Godard, nu e același lucru ca atunci când lucrezi cu Woody Allen. Trebuie să te adaptezi.

Jean-Luc Godard e fantastic. Pentru că poți să petreci o oră cu el, și timp de 50 de minute te cam plictisești. Pentru că ți se pare că e un regizor bătrân, care nu mai crede în actori în carne și oase, pentru că a evoluat dincolo de asta.

Dar apoi, timp de 10 minute, vezi un geniu, cum rar se întâmplă să întâlnești în viață. Și pentru acele 10 minute, aș da orice. Pentru că atunci vorbim despre cinema. Și el știe tot. Nu doar asta, dar se uită la foarte multe filme care se fac acum.

Am făcut „Notre Musique", „Muzica noastră.". Și „Éloge de l amour", „Elogiul iubirii". De asemenea am lucrat cu nevasta lui Godard, Anne-Marie Miéville. Și l-am distribuit ca actor, și a fost amuzant. Ea voia ca eu să-i caut un actor și i-am zis: e Jean-Luc, de ce vrei să iei pe altcineva? „Ești sigur?" Și e amuzant, pentru că m-a folosit pe mine ca pe un intermediar. E păcat ca n-a jucat mai mult, pentru că e minunat ca actor.

Câteodată e trist, pentru că experiența muncii împreună e mai bună decât rezultatul. Când făceam casting, chiar și pentru producții mari, fie că vorbim de „James Bond", „Harry Potter", „Allied", sau „The Tourist". Era o oportunitate de a lucra mână-n mână cu regizorul.

Niciodată nu am trimis casete cu probe fără să vorbesc direct cu ei. Îmi place să vorbesc cu regizorii. Și Florian Henckel von Donnersmarck, e unul dintre cei mai deștepți oameni pe care i-am întâlnit. E păcat că „The Tourist" nu a fost atât de bun pe cât ar fi putut să fie. Dar asta nu scade din munca pe care am făcut-o cu el.

Sunt filme la care am lucrat și nu mă așteptam să fie de succes. Și sunt filme despre care crezi că o să aibă succes, dar nu se întâmplă așa.

Mi-aș dori ca „The Walk", al lui Robert Zemeckis, să poată fi revăzut după ceva timp. Pentru că nu s-a bucurat de succesul pe care l-ar fi meritat. Pentru modul în care a recreat povestea lui Philippe Petit, cel care a traversat Turnurile Gemene.

E impresionant din punct de vedere vizual, dar și ca film. Și sper că într-o zi acest film va fi reevaluat.

Iar Robert Zemeckis, am făcut trei filme cu el. Îl iubesc pe omul ăsta. Despre orice îi vorbești, și știu pentru că am lucrat cu el, niciodată nu te face să simți că e unul dintre cei mai respectați sau de succes regizori din lume. Trebuie să lupte de fiecare dată când începe un proiect. E ca și cum ar fi la primul film. Și asta m-a fascinat, să văd cum toți acești oameni care au o carieră în spate, ei în continuare trebuie să se zbată pentru a face filme, și asta te face să fii mai modest.

În fiecare zi regizorii îmi cer cele mai trăznite lucruri. Îmi spun: vreau o brunetă care să fie și roșcată. Vreau să arate ca o asiatică, dar și ca o cehoaică. Am văzut un actor, joacă într-o reclamă la săpun, cred că e în Taiwan, poți să-l găsești? Da, acestea sunt genul de solicitări pe care le primesc.

Dar acum că sunt si eu regizor, înțeleg toate aceste solicitări. Pentru că și eu poate sunt la fel de nebun. Pentru că ai ceva anume în minte când scrii un rol. Și câteodată trebuie să aștepți să vină pozele de casting potrivite și... asta e!

Se întâmplă rar să poți să treci de la casting la regie, sau la scenaristică. Eu nu am făcut niciun fel de școală de film. Sunt profesor de engleză, ăsta e job-ul meu. Dar iubesc filmele, și tot timpul mi-am dorit să fiu în filme. Așa am ajuns să învăț de la cei mai buni. Mi-am început cariera cu Jacques Doillon, și el m-a învățat tot ce știu despre film și despre casting. Și datorită contribuției lui am ajuns într-o zi să-mi zic că poate sunt în stare să scriu. M-a obligat să scriu un film cu fratele meu. Deci, câteodată, oportunitățile vin prin altcineva.

Ca regizor, am fost foarte norocos. Am făcut două filme cu fratele meu. Unul cu Audrey Tautou, „Delicacy". Iar al doilea se cheamă „Gelozia", și l-am arătat aici la Festivalul Transilvania.

Pentru mine, actoria e ca cireașa de pe tort.

Îmi place să joc pentru că nu e ceva atât de important pentru mine. Actoria m-a ajutat să înțeleg mai multe despre procesul de casting, chiar și dacă mă duceam pentru o singură scenă. Te pui într-o poziție vulnerabilă, și asta m-a ajutat atunci când trebuia să-i judec pe alții. Dar și atunci când regizezi, e o modalitate de a te pune în locul lor.

Chiar și după 20 de ani de meserie, nu mă gândesc la un film în termeni de casting. De actori.

În primul rând povestea, povestea, povestea! Asta e lecția lui Hitchcock. Povestea e cea care contează cel mai mult. Și poate că evit întrebarea, pentru că sunt atâția actori buni... O să fiu sincer, și nu e ca și cum vreau să lingușesc pe cineva, dar actorii români sunt atât de buni!

De fiecare dată când am fost într-un juriu și erau filme românești, de fiecare dată am dat premii. Filmele lui Cristian Mungiu, sau cele ale lui Corneliu Porumboiu... Totul e atât de viu!

De fiecare dată când vezi o asemenea interpretare, dacă îți plac actorii, dacă îți place să regizezi, da, trebuie să rămâi uimit. În juriu (n. red: TIFF) sunt coleg cu Vlad Ivanov. L-aș putea distribui în orice. Dar i-am spus: fără roluri de polițist, promit. E un actor atât de mare. Și poți să-ți dai seama de asta pentru că e atât de blând și modest, și îți dai seama că ar putea juca orice. Ăsta e genul de om cu care mi-aș dori să lucrez. Pentru că te înțelege, și nu trebuie să se prefacă, să caute să te impresioneze.”
digi24.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus