Stiri de ultima ora

Dan Petrescu își anunță plecarea de la CFR Cluj: Sunt în negocieri. Am câteva oferte!

Dan Petrescu își anunță plecarea de la CFR Cluj: Sunt în negocieri. Am câteva oferte!
Actualitate
Dan Petrescu a anunțat, duminică, faptul că viitorul său la CFR Cluj este incert. Antrenorul a declarat că încă nu s-a hotărât dacă va rămâne sau nu la formația clujenilor. Petrescu a vorbit și despre un potențial transer al lui Constantin Budescu și al lui Denis Alibec.

Invitat în platorul Digi Sport, Dan Petrescu a vorbit despre viitorul său la CFR Cluj, echipa pe care a calificat-o în primăvara europeană: ”Nu se știe încă dacă o să rămân la CFR! Sunt niște discuții, negocieri. O să vedem ce o să fac, sunt niște oferte. Până la anul nou trebuie să mă hotărăsc, să iau o decizie. Știți cum e în fotbal. Fiecare antrenor are un preț sau o ambiție. Clubul nu știe, ce trebuie să știe ei, eu am contract și ei speră să rămân. Am făcut rezultate mai mult decât bune. Eu sunt fericit aici, am mână liberă”.

Întrebat dacă i-ar plăcea să îi antreneze pe Denis Alibec și pe Constantin Budescu, tehnicianul a răspuns: ”Normal, aș vrea să-i antrenez, de ce nu? Acum, nu știu dacă ne înțelegem. Adică, cei doi trebuie să înțeleagă ce vreau eu de la ei și eu să știu ce vor de la mine. De fapt, trebuie ca ei să se adapteze mai mult la mine, decât eu, la ei”.

Deși sunt legitimați deocamdată la Astra Giurgiu, Constantin Budescu și Denis Alibec ar putea părăsi echipa lui Bogdan Andone, clubul întâmpinând niște probleme financiare.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus