Stiri de ultima ora

Cum va arăta România totalitară sub Dragnea?

Cum va arăta România totalitară sub Dragnea?
Actualitate
Gazetarul și scriitorul Cristian Tudor Popescu a vorbit la Digi24 despre amenințările lui Liviu Dragnea la adresa magistraților care au participat la întâlnirea cu președintele Iohannis pe tema justiției. „I-a amenințat pur și simplu”, a spuns CTP la „Jurnalul de seară”, realizat de Cosmin Prelipceanu. „Dragnea ne anunță mereu, ne schițează cum va arăta România sub Dragnea... România totalitară sub Dragnea”, mai spune gazetarul.

Cosmin Prelipceanu, jurnalist Digi24: Liviu Dragnea s-a referit la magistrații care au fost ieri la întâlnirea cu președintele Iohannis.

Cristian Tudor Popescu: Sigur că da! I-a amenințat. I-a amenințat pur și simplu.

Cosmin Prelipceanu: Pe persoană - șefa Înaltei Curți. Are un caz domnul Liviu Dragnea atunci când spune că oamenii aceștia nu aveau ce să caute la o întâlnire cu președintele ca să discute despre justiție?

Cristian Tudor Popescu: Domnul Dragnea transmite semnale continuu. Atât justiției, cât și presei, cât și opoziției politice - câtă este -, cât și oricărei instituții din țara asta care încă nu îi este subordonată. Transmite cum va popi el, după ce va veni. Deci când o să aibă controlul total asupra României – încă nu îl are -, domnul Dragnea ne anunță mereu, ne schițează cum va arăta România sub Dragnea... România totalitară sub Dragnea.

Atitudinea față de magistrați... „O să vă termin! N-o să mai deschideți unul gurița când o să fiu eu!”.

Atitudinea față de presă. Ați văzut cum de la „Dragilor!”... zâmbit, mustață... după care „Domnișoară, abțineți-vă!”

Cosmin Prelipceanu: S-a „aruncat” în reporterul RTV...

Cristian Tudor Popescu: Da, nu contează. RTV, nu contează. Credeți că contează RTV sau Antena 3 pentru Dragnea?

Cosmin Prelipceanu: Știți care era reproșul? RTV dădea Loto și nu pe el în direct.

Cristian Tudor Popescu: Nu pe el în direct! Exact! Păi dacă RTV nu-l dă pe liderul maxim este la fel de vinovată ca oricare altă televiziune vândută lui Soros. Iar Dragnea se folosește de aceste televiziuni.

În momentul în care va avea controlul total asupra țării, Dragnea nu va mai avea nevoie de RTV și de Antena 3. Ce, Ceaușescu mai avea nevoie de televiziune când avea controlul? Desființase Televiziunea Română. Aproape că nu mai exista, aveai două ore de emisie.

Cosmin Prelipceanu: Dar cenzură exista acolo.

Cristian Tudor Popescu: Cenzură pe ce? Ce să cenzurezi? Marșurile? Emisiunile cu Ceaușescu? În ultimii doi ani ai lui Ceaușescu, televiziunea nu mai exista.

Ideea este următoarea: televiziunea nu ți-o aservești, nu mai ai nevoie de așa ceva când ajungi dictator, totalitar... N-o s-o reducă, așa cum a făcut Ceaușescu, la două ore de emisie cu el și cu marșuri patriotice. Nu, o s-o umple de divertisment. Așa se face. Divert-isment, de la „diversiune”.

O să vedem, cum făcea Mussolini. Mussolini, asta a făcut în anii 30. Erau celebrele filme cu telefoane albe. Așa se numeau, „filmele telefoanelor albe”. În anii 30, cinematografia italiană nu s-a axat pe propagandă. Mussolini, propagandă, fascismul, camicie nere (cămășile negre – n.red.)... nu. Dădea filme cu telefoane albe. Ce era telefonul alb? O doamnă, arătând minunat, bine îmbrăcată care stătea tolănită pe pat, ridica un telefon alb și întreba: „Ugo, ce facem? Ne vedem în seara asta?”. Șampanie, pene boa și așa mai departe. Toată lumea grasă, veselă, politicoasă, Luxe Calme et Volupté ( tablou de Matisse – n.red.) și oamenii erau fericiți. Așa se face...
digi24.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus