Stiri de ultima ora

Cu ce probleme psihice vom ieși din izolare. „Se va observa o rată a creșterii psihozelor, violenței și a tentativelor suicidare”

Cu ce probleme psihice vom ieși din izolare. „Se va observa o rată a creșterii psihozelor, violenței și a tentativelor suicidare”
Actualitate
Cum ne schimbă izolarea modul de gândire Fost pacient de COVID-19: “Toate au contribuit la probleme de respirație, neliniște și anxietate” “Probabil conducem cel mai mare experiment psihologic din toate timpurile”

Izolarea în vremea pandemiei este adesea o experiență neplăcută. Separarea de cei apropiați, pierderea libertății, nesiguranța privind stadiul bolii și pliciseala pot, uneori, crea efecte dramatice. În actualul context de restricții, unii experți apreciază că trăim în cel mai mare experiment psihologic din toate timpurile. Am putea vedea pe termen lung efectele cele mai toxice ale izolării, dacă nu vom lua măsuri pentru a le atenua.

În primul rând, există diferențe între carantină și măsura distanțării sociale, ultima fiind experiența cea mai des întâlnită în actualul context.

Carantina poate fi impusă de autorități pentru cei suspectați de infectare cu un virus. Aceștia pot sta în locuri special desemnate de autorități sau acasă, în funcție de caz. De asemenea, termenul de autoizolare se folosește în cazul celor care sunt forțați să stea la domiciliu.

În cazul carantinei sau a autoizolării, oamenii nu pot alege cu cine își petrec timpul sau în ce condiții, mai ales dacă este vorba de carantină instituționalizată. Iar acest factor este foarte important pentru starea psihică și fizică care se instalează de-a lungul izolării forțate.

Distanțarea socială este o măsură voluntară, luată în urma recomandărilor sau legislației impuse de autorități pentru prevenirea răspândirii virusului, însă în condiții de izolare acasă, stabilite pe cont propriu și cu o libertate de mișcare, deși restricționată, mai mare per total.

Într-un sondaj efectuat de compania Ipsos pe aproape 14.000 de participanți din 15 cele mai mari state de pe glob arată că mai mult de doi din cinci (43%) dintre respondenți au declarat că sunt nerăbdători să se întoarcă la o viață normală. O altă treime (34%) sunt îngrijorați de sănătatea proprie, în timp ce 15% se simt singuri iar 12% sunt nemulțumiți de restricțiile asupra libertății personale.

Însă, în același timp, mai mult de jumătate (55%) sunt îngrijorați pentru cei care sunt vulnerabili sau slabi, în timp ce puțin sub o treime (31%) sunt mulțumiți să-și petreacă timpul cu familia. O altă cincime din cei chestionați (22%) erau inspirați de oamenii care se adaptează.

Răspunsurile amestecate în ceea ce privește emoțiile resimțite ar putea reflecta de fapt cât de izolați sunt oamenii în realitate, potrivit experților, care spun că cu cât este mai severă izolarea, cu atât este mai mare impactul psihologic.

Psihoterapeutul Laura Ștefan explică, într-un răspuns la solicitarea Digi24.ro, că reacţiile şi comportamentele fiecăruia diferă în funcție de personalitatea și ritmul de viață.

“Spre exemplu - o persoană activă, implicată profesional prin contact direct cu alte persoane, cu un regim de viață sănătos (care presupune mișcare fizică zilnică prin practicarea unui sport sau diverse execrciții pentru sănătatea oaselor și a musculaturii), cu o bună gestionare a timpului liber pe care îl dedică ieșitului din oraș sau din țară, poatre trece cu ușurință de la starea de echilibru la o stare de dezechilibru fizic și psihic. Aceste dezechilibre se pot manifesta de la simple tensiuni, stări de stres controlat, agitație, la tulburări de comportament cum ar fi: anxietate, atacuri de panică, depresie.

O persoană sedentară, obișnuită cu lipsa de activitate și izolarea, va continua să își trăiască viața ca și pînă acum, însă din cauza intoxicării mass media cu diverse știri confuze sau pesimiste, va putea dezvolta diverse frici transformate în fobii, episoade psihotice sau diverse abuzuri de alimente.

În ambele cazuri, pot apărea:

- comportamentele obsesiv-compulsive (spălatul excesiv pe mâini, dezinfectarea suprafețelor); - respingerea socială (refuzul de a atinge o altă persoană sau de a fi atins/ă de o altă persoană; - amânarea sau refuzarea vizitelor rudelor sau prietenilor ori invers, refuzul de a merge în vizită); - certuri între parteneri sau membrii familiei care nu au la bază neapărat o cauză reală, bine definită; - abuzul de alcool, medicamente, diverse substanțe care pot duce la diverse forme de violență îndreptată către propria persoană sau către persoanele din anturaj”, a afirmat Ștefan.

Indiferent de preferințele sociale ale oamenilor, experții sunt de acord că ar putea exista un impact de lungă durată pe noi toți, deoarece suntem forțați să ne confruntăm cu bariere pe care mulți dintre noi nu le-am mai întâlnit.

Studii de caz în timpul altor epidemii și problemele psihologice pe termen lung

Printre efectele dramatice ale izolării se numără suicidul, episoadele de furie intensă și procese intentate în urma impunerii măsurilor de carantinare, potrivit unei recenzii publicate de jurnalul medical The Lancet , care analizează studii făcute de-a lungul timpului în mai multe țări, precum Suedia, Canada, Coreea de Sud, China, afectate de epidemii.

Potențialele beneficii ale carantinei în masă trebuie cântărite cu atenție față de posibilele costuri psihologice.

Carantina la nivelul orașelor a fost impusă în zone din China și Canada în timpul epidemiei de SARS din 2003, în timp ce sate întregi din multe țări aflate în Vestul Africii au fost în carantină pe timpul epidemiei de Ebola din 2014.

Majoritatea studiilor raportează efecte psihologice negative, inclusiv simptome de stres post-traumatic, confuzie și iritabilitate. Printre factorii de stres se află durata prelungită de carantină, teama de infecție, frustrarea, plictiseala, proviziile inadecvate, informațiile neadecvate, pierderile financiare și stigmatizarea.

Unii cercetători tind să creadă că efectele sunt pe termen lung. Potrivit recenziei, în situația în care carantina este necesară, oficialii ar trebui să o aplice nu mai mult decât este nevoie, să ofere un raționament clar pentru impunerea acestei măsuri și informațiile despre protocoale. Totodată, ar trebui să pună la dispoziție suficiente provizii.

Apelurile la altruism prin reamintirea populației de beneficiile carantinei aplicate întregii societăți pot avea efecte favorabile, notează autorii recenziei.

Un studiu privind epidemia de MERS din Coreea de Sud, efectuat în 2015, arată că la șase luni de la ieșirea din izolare unii dintre cei supuși acestei măsuri încă aveau anxietate și sentimente de furie.

Un alt studiu ce compară părinții și copiii care au fost puși în carantină cu cei cărora nu li se aplicase măsura arată că stresul post-traumatic era de patru ori mai mare la copiii care se aflau în carantină față de cei care nu erau.

Una din concluziile care pot fi deduse este că persoanele conștiente de starea de risc în care se află, în ceea ce privește infectarea cu virusul sau răspândirea acestuia, este un factor declanșator sau potențiator pentru simptomele psihologice care apar pe parcurs. Acest lucru se adaugă, printre altele, la teama de a-i pierde pe cei apropiați și la perspectiva greutăților financiare.

Specialiștii spun că numărul celor internați pentru episoade psihotice în instituțiile și spitalele de psihiatrie a crescut în ultima perioadă.

Medicii și asistentele, printre cei mai afectați

Personalul medical care se îngrijește de pacienții cu COVID-19 este probabil cea mai afectată categorie dintre toate.

Potrivit recenziei, unele studii s-au concentrat mai ales pe angajații din sistemul medical.

“Personalul medical care a fost pus în carantină a avut simptome mai severe ale stresului post-traumatic decât restul populației care fusese în carantină. De asemenea, angajații din sănătate au simțit o mai mare stigmatizare decât restul oamenilor, au afișat un comportament mai evaziv după carantină, au raportat venituri mai scăzute și erau în mod constant mai afectați pe plan psihologic: declarau stări crescute de furie, nervozitate, frică, frustrare, vină, neajutorare, izolare, singurătate, anxietate, tristețe, grijă și erau mai puțin fericiți”, scriu autorii.

Studiile la care face referire jurnalul sugerează că , ar putea dura ani de zile după eveniment.

Un studiu efectuat în China a găsit că personalul medical aflat anterior în carantină abuza sau era dependent de alcool la trei ani după epidemia de SARS.

Este însă important de notat că aceste studii au avut de obicei eșantioane reduse, și doar câteva au analizat atât persoanele aflate în carantină cât și cei care nu erau. Totodată, rezultatele nu sunt reprezentative pentru orice comunitate.

Unele persoane care aveau stări de angoasă și nervozitate la 4-6 luni după ieșirea din carantină, prezentau o simptomatologie psihologică nefavorabilă și înaintea izolării.

Măsuri precum distanțarea socială, anularea evenimentelor cu adunări mai mari de oameni și închiderea școlilor ar putea fi mai puțin dăunătoare pe termen lung, potrivit autorilor recenziei.

Stigmatizarea socială

Mulți participanți la aceste studii au suferit și din cauza stigmatizării sociale, ca urmare a statului în carantină.

“Participanții la câteva studii au spus că ceilalți se comportau diferit față de ei: îi evitau, renunțau la a-i mai invita undeva, erau temători și suspicioși cu ei și, de asemenea, îi criticau”, potrivit recenziei.

În actualul context de pandemie cu COVID-19, au crescut și cazurile de rasism și stigmatizare socială față de chinezi. Acest lucru s-a petrecut de multe ori în SUA dar și în România .

Cum ne schimbă izolarea modul de gândire

Greg Gwiasda, vicepreședinte la Centrul Ipsos pentru Știința Comportamentală din USA, spune că izolarea este cauza pentru care oamenii tânjesc după interacțiune socială și faptul că nu o primesc poate duce la neîncredere și cinism.

“Cred că un efect uriaș cu care se confruntă oamenii este pierderea controlului. Atât de multe lucruri pe care le controlăm fără să ne gândim, acum realizăm că sunt constrânse”, a spus Gwiasda.

„Vreau să fac o rețetă și am nevoie de un simplu ingredient pe care însă nu-l mai pot procura cu ușurință. Pot (ar trebui) să mănânc la fel de multe cereale cu lapte precum făceam înainte? Asta are un impact și asupra simțului identității. Ce fel de lucrător sunt? Pot încă contribui? Pot să ajut și să sprijin familia mea ca un tată, soț și prieten?”, explică el.

Acest tip de gândire ne pune într-o stare de prevenție, potrivit lui Gwiasda, în care căutăm să evităm partea negativă și să protejăm ceea ce avem.

“Când suntem într-o mentalitate de prevenție, avem un simț al obligației și o dorință să fim vigilenți în acțiunile noastre. Asta este obositor. În același timp, în vreme ce aceasta este starea predominantă de gândire, încă căutăm momentele când ne putem pune într-o stare de dezvoltare – în care căutăm să ne îmbogățim viețile”, spune Gwiasda.

Provocarea este cum să găsim un echilibru în modul de gândire, în special când vom ieși din izolare, potrivit experților. Ei spun că va fi dificil să temperăm mentalitatea pentru a ne permite mai multe momente de dezvoltare.

“Le vom permite copiilor noști să se joace în apropierea prietenilor lor, ne vom întoarce la a da mâna, etc? Chiar dacă ni se spune că sunt OK din punct de vedere rațional, vom fi în stare să depășim noile obiceiuri și asocieri pe care le avem înrădăcinate din timpul perioadei de carantină?”, afirmă Gwiasda.

Lauren Brinkley-Rubinstein, profesoară asistentă de Medicină Socială la Universitatea North Carolina Chapel Hill, este de acord, spunând că dacă ordinele de distanțare socială mai continuă pentru multe luni, integrarea în viața normală de dinainte ar putea fi mai dificilă.

“Oamenii ar putea fi mai reticenți în a călători, în special în cazul zborurilor”, spune ea.

Profesoara Shankman adaugă că incertitudinea legată de a putea face ceva în siguranță poate provoca anxietate, pentru că incertitudinea este una dintre cele mai mari declanșatoare de anxietate.

“Stresul cronic afectează sistemul imunitar al corpului. Dacă putem reduce stresul și anxietatea, vom putea ajuta corpul să se lupte”, spune Shankman, care adaugă că a fi stresat în timpul izolării acasă nu contribuie la lupta organismului cu infecții precum COVID-19.

Psihoterapeut: Costurile psihologice și medicale sunt mari

Potrivit psihoterapeutului Laura Ștefan, „costurile sunt și vor fi mai mari atât pe plan psihologic, cât și medical”.

„După această carantină suportul psihologic se impune iar consultul medical va fi necesar în urma exceselor făcute pe perioada carantinei, a restrângerii tratamentelor sau excluderea lor din motive concrete – acelea de a nu ieși din casă decât în situații de urgență, un aspect înțeles greșit prin supunere la carantină fără a continua ajutorul medical lunar de care beneficiau înainte”, notează Laura Ștefan, pentru Digi24.ro.

Ea spune că „statul într-un apartament de bloc, fără muncă, socializare sau plimbări în afara locuinței este similar cu statul în penitenciar”.

„Efectele pot fi dezastruoase! Spre exemplu se va observa o rată a creșterii psihozelor, violenței și a tentativelor suicidare”, afirmă Ștefan.

În această perioadă, pacienții psihiatrici sunt cei mai expuși, arată Cozmin Mihai, medic specialist psihiatru, doctor în medicină.

“Toate aceste măsuri de prevenție au un răsunet foarte mare asupra pacienților vulnerabili, mai ales asupra pacienților aflați în tratament psihiatric. Izolarea la domiciliu, carantina și toate măsurile restrictive impuse de guvern, pot decompensa un segment foarte mare de populație. Programele din mass media sunt ocupate 24/24 ore numai cu știri negative care fac referire intens la îmbolnavirile și decesele datorate COVID-19. Toată această stare tensionată conduce în cel mai scurt timp către o anxietate generalizată la un număr foarte mare de persoane.

Știrile negative, imposibilitatea de a-ți continua activitățile cotidiene în afara locuinței, distanța de cei dragi, panica continuă de a nu te infecta, măsurile obsesive de a te decontamina prin spălare pe mâini, de a dezinfecta toate obiectele și hainele, conduc înspre o decompensare psihică pentru majoritatea dintre noi”, notează acesta.

Fost pacient de COVID-19: “Toate au contribuit la probleme de respirație, neliniște și anxietate”

Un fost pacient de COVID-19 povestește, pentru Digi24.ro experiența sa din timpul petrecut internat într-un spital din Tunisia și în izolare.

„În timpul spitalizării, pe lângă problemele directe cauzate de boală, a trebuit să lupt pe plan psihic cu momentele de slăbiciune, cauzate atât de faptul că stai blocat într-o cameră destul de mică (pe diagonală avea opt pași), 24 de ore din 24, ceea ce crează și o stare de claustrofobie, dar și de situația de incertitudine cu privire la evoluția bolii, de neîncrederea (neîntemeiată până la urmă) în colectivul de cadre medicale în capacitatea și experiența lor. Toate astea au contribuit probabil, împreună cu alte cauze de natură medicală, la 72 de ore de nesomn și după la probleme pe care le am până acum, de respirație și stări de neliniște și anxietate, persistente poate și din cauza carantinei și izolării la domiciliu.

Contrar clipurilor televizate unde vedete din diverse domenii de activitate arată foarte mult dinamism, în cazul meu, după o perioadă de circa 35 de zile între cele trei forme de izolare (autocarantină, spital și izolare) adorm foarte greu și deși în general reușesc per total să stau în pat circa șapte ore, mă ridic dimineață în jurul orei 9 fără a mă simți odihnit și fără a avea energia normală care mă caracterizează.

Deși îmi propun seara un oarecare program (destul de simplu în situația dată), nu reușesc niciodată să îl duc la bun sfârșit. Toate astea mă preocupă destul de mult pentru că mă gândesc la momentul în care va trebui să mă reîntorc la viața normală de zi cu zi, unde de regulă muncesc între zece și doisprezece ore pe zi și unde nu îți poți permite stări și perioade de letargie”, relatează L. Bunică.

Tensiunile cresc în timpul pandemiei. ONU: „O furtună perfectă pentru comportament violent în spatele ușilor”

O vacanță forțată este percepută ca pe o “pedeapsă”, arată o analiză semnată de Cozmin Mihai și Adrian Toader, doctor în bioeconomie și membru al Academiei Internaționale de Științe.

“Oricât de benefică ar părea, prea multă apropiere între membrii familiei poate crea stări de plictiseală și chiar motive de conflict. O creștere a incidențelor de violență verbală sau fizică în cadrul familiei este de așteptat iar experiența ne confirmă acest fapt. Astfel de conflicte pot degenera până la crime domestice care se pot extinde din cadrul familiei înspre comunitate”, conform analizei.

Secretarul General al ONU, António Guterres, avertizează că violența nu se limitează la câmpul de luptă și că “pentru multe femei și fete, amenințarea se întrevede cel mai mult acolo unde ele ar trebui să fie în cea mai mare siguranță: în casele lor”.

Directorul executiv al ONU pentru Femei, Phumzile Mlambo-Ngcuka, a declarat că izolarea favorizează tensiunea creată de grijile de securitate, sănătate, bani iar femeile sunt constrânse să trăiască cu parteneri violenți. Ea a descris această situație ca fiind “o furtună perfectă pentru comportamentul violent din spatele ușilor”.

Combinația de factori stresanți, atât sociali, cât și economici, aduși de pandemie, precum și restricțiile de mișcare, au mărit în mod dramatic numărul femeilor și fetelor care se confruntă cu abuzuri, în aproape toate țările, arată ONU.

Însă, chiar și înainte de răspândirea coronavirusului, statisticile arătau că o treime din femeile de pe glob au fost expuse unei forme de violență în timpul vieții.

De la începutul pandemiei, ONU a raportat că în Liban și Malaezia, spre exemplu, s-a înregistrat un număr dublu de apeluri la liniile de asistență telefonică, în comparație cu aceeași lună din anul trecut. În China s-au triplat iar în Australia motoarele de căutare precum Google contabilizează cele mai multe căutări pentru ajutor în caz de violență domestică din ultimii cinci ani.

Potrivit Organizației Națiunilor Unite, aceste cifre dau un indiciu privind problema, dar acoperă doar țările unde sistemele de raportare sunt puse la punct. Pe măsură ce virusul se răspândește în țările cu instituții slabe, mai puține informații și date vor fi puse la dispoziție și este de așteptat că femeile și fetele vor fi mai vulnerabile.

Reacția la creșterea violenței este îngreunată de faptul că instituțiile sunt deja sub o presiune uriașă din partea cererilor de a se confrunta cu pandemia.

“Personalul medical și forțele de poliție sunt suprasolicitate și subdimensionate. Grupurile locale de sprijin sunt paralizate sau subfinanțate. Unele adăposturi puse la dispoziția celor afectate de violență domestică sunt închise, în timp ce altele sunt pline”, spune Secretarul General al ONU.

“Probabil conducem cel mai mare experiment psihologic din toate timpurile”

La mijlocul anilor ’90, Franța era una dintre primele țări din lume care adopta o abordare revoluționară pentru urmările atacurilor și dezastrelor teroriste. Pe lângă un spital de campanie sau un post de triaj, răspunsul francez la criză include instalarea unei unități psihologice de campanie, denumită Celulă de Urgență Medico-Psihologică (CUMPS), potrivit unei analize făcute de Elke Van Hoof, psiholog clinician din Belgia, care este specializată pe stres, fenomenul de burn-out (epuizare) și traumă. Aceasta este și expert în cadrul Consiliului Superior de Sănătate al Belgiei și în Parlamentul European.

În cel de-al doilea post de triaj, victimele și martorii care nu erau răniți primeau ajutor psihologic și erau controlate în caz că aveau nevoie de tratament post-traumatic suplimentar. În acele situații, Organizația Mondială a Sănătății recomandă protocoale precum R-TEP (Protocolul pentru Episod Traumatic Recent) și G-TEP (Protocolul pentru Episodul Traumatic de Grup).

De când Franța a deschis această cale acum mai bine de 20 de ani, ghidurile strategice pentru răspuns în cazul dezastrului invocă din ce în ce mai mult această abordare cu două corturi: unul pentru cei răniți și altul pentru a trata rănile invizibile, cele psihologice ale traumei.

În tratarea pandemiei de COVID-19, lumea se chinuie să construiască destule corturi care să trateze pe cei infectați cu un virus foarte contagios și fatal. În New York, vedem adevărate spitale de campanie în mijlocul Central Park.

Însă nu am pus la punct cel de-al doilea cort pentru sprijin psihologic și vom plăti prețul într-o perioadă de la trei la șase luni după sfârșitul acestei stări de urgență fără precedent, într-o vreme când vom avea nevoie de toate forțele capabile să ajute economia mondială să-și revină, susține expertul belgian.

Momentan, un număr estimat de 2,6 miliarde de oameni – o treime din populația planetei – trăiește sub o formă de stare de urgență sau carantină. Este probabil cel mai mare experiment psihologic făcut vreodată.

A doua epidemie și amenajarea celui de-al doilea cort online

Putem deja vedea o creștere a absenteismului în țările aflate în stare de urgență. Oamenilor le este frică să se infecteze cu COVID-19 la muncă și astfel o evită. Vom vedea un al doilea val al acestui fenomen cam în trei-șase luni, transmite Elke Van Hoof. Exact când vom avea nevoie de toți cei capabili să repare economia, ne putem aștepta la o creștere bruscă a absenteismului și a fenomenului de epuizare.

Acest lucru este cunoscut din multe alte exemple. De la absenteism în unitățile militare după desfășurarea în zonele de risc, companii care erau aproape de punctul zero în cazul 11 septembrie 2001 și până la profesioniștii medicali din regiunile cu epidemii de Ebola, SARS și MERS.

Chiar înainte de instalarea stării de urgență, Van Hoof a condus un sondaj de referință pe un eșantion reprezentativ al populației belgiene. În acel sondaj, 32% din populație putea fi clasificată ca fiind foarte rezistentă și doar 15% indica niveluri toxice de stres.

În ultimul sondaj, după două săptămâni în stare de urgență, procentajul populației rezistente a scăzut la 25% iar cea expusă la niveluri toxice de stres s-a mărit cu 10 puncte procentuale, la un sfert din populație.

Aceștia sunt oamenii cu cel mai mare risc de absenteism de la muncă pe termen lung, din cauza bolii sau a epuizării. Chiar dacă stau la muncă, o cercetare făcută de Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă arată o pierdere a productivității de 35% pentru acești angajați.

În general, grupurile cele mai expuse la probleme mentale pe termen lung sunt angajații din sănătate care se află în prima linie, tinerii sub 30 de ani, copiii, cei în vârstă și cei în situații precare, spre exemplu din cauza bolilor mentale, dizabilități și sărăcie.

Toate acestea nu sunt surprize, notează profesoara de psihologie din cadrul Universității Vrije din Bruxelles. Descoperirile despre pagubele pe termen lung create de dezastre sunt luate în considerare în domeniul psihologiei traumelor de decenii încoace.

Însă, deși descoperirile nu sunt noi, amploarea acestor măsuri de carantină este nemaivăzută. De această dată, punctul zero nu este un sat, oraș sau regiune aflate în carantină. O treime din populația globală se confruntă cu acești factori stresanți intenși. Trebuie să acționăm acum pentru a diminua efectele toxice ale stării de urgență, consideră expertul în psihologia sănătății.

Ce pot și trebuie să facă astăzi guvernele și ONG-urile

Van Hoof notează că există un larg consens printre academicieni privind îngrijirea psihologică ce trebuie aplicată în urma dezastrelor și incidentelor majore. Iată câteva procedee:

• Trebuie puse la punct intervențiile de autoajutorare pentru a adresa nevoile populației afectate în număr mare; • Educarea despre impactul psihologic care este de așteptat și reacțiile la traumă, dacă sunt interesați să o primească. Asigurarea că oamenii înțeleg faptul că o reacție la nivel psihologic este normală; • Lansarea unui website specific pentru a adresa problemele psihologice; • Asigurarea că oamenii cu probleme grave pot găsi ajutorul de care au nevoie.

În Belgia a fost lansată recent "Everyone OK?" (Este toată lumea OK?), o unealtă online care încearcă să ofere ajutor populației afectate. Folosind protocoalele și intervențiile existente, belgienii au lansat în aproape două săptămâni platforma digitală prin care oamenii pot găsi sprijin.

Când vine vorba de oferirea sprijinului psihologic pentru populațiile lor, majoritatea țărilor întârzie în a reacționa, precum au făcut în cazul coronavirusului.

“Mai bine mai târziu decât niciodată”, scrie în final Elke Van Hoof.
digi24.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus