Stiri de ultima ora

Cluj: Operații 3D laparoscopice și robotice transmise în direct la conferința internațională "Progrese în Uro-Oncologie"

Cluj: Operații 3D laparoscopice și robotice transmise în direct la conferința internațională Progrese în Uro-Oncologie
Actualitate
Peste 160 de specialiști din 12 țări participă, la Cluj-Napoca, la a 8-a conferință internațională "Progrese în Uro-Oncologie", iar participanții au ocazia să vadă în direct, proiectate pe un ecran, zece operații laparoscopice 3D și robotice.

"Este a 8-a conferință internațională de urologie și avem invitați din 12 țări; o parte dintre ei operează în direct în sala de operație și operațiile se transmit în sala de conferință. Dimineața aceasta este dedicată cancerului de rinichi, după-masă cancerului de prostată și mâine dimineață cancerului de vezică urinară. Este o recunoaștere a școlii de urologie românești și în particular a celei clujene, prin valoarea participanților și prin numărul de participanți, sala este arhiplină. Practic, conferința este o demonstrație a ceea ce însemnă 3D în chirurgie", a menționat dr. Ioan Coman.

Într-o informare a organizatorilor conferinței se arată că dezvoltările tehnologice din ultimii ani au condus la modificări semnificative în diagnosticul și tratamentul patologiei urologice și că organizarea unui astfel de eveniment este extrem de importantă pentru medicii care activează în acest domeniu medical, medici urologi, anatomopatologi, oncologi, imagiști, radioterapeuți.

"Vor fi transmise live un număr de 10 intervenții laparoscopice și robotice pentru afecțiuni oncologice ale rinichiului, glandei suprarenale, vezicii urinare și prostatei efectuate la Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca de către echipa Secției de Urologie a spitalului în colaborare cu urologi de prestigiu de peste hotare. (...) În prezent, chirurgia minim-invazivă (robotică și laparoscopică) a devenit standard pentru majoritatea intervențiilor chirurgicale uro-oncologice. Ne dorim să organizăm o întâlnire a celor mai cunoscuți urologi cu experiență în chirurgia minim-invazivă din 12 țări europene care să împărtășească din experiența lor. Astfel, echipele chirugicale vor realiza 10 intervenții urologice oncologice prin abord laparoscopic 3D și robotic. Aceste intervenții vor fi transmise și urmărite de către participanți în sala de conferințe realizând dezbateri în direct între chirurgul operator (din sala de operații a Spitalului Municipal) și participanții la conferință (Hotelul Golden Tulip Ana Dome) care să permită extinderea utilizării chirurgiei minim invazive în cât mai multe servicii de urologie din țară", se arată în informarea respectivă.

Conferința de la Cluj este organizată joi și vineri de Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu", Fundația "Iuliu Hațieganu" și Institutul European de Oncologie din Milano, sub egida Asociației Române de Urologie și a "Aging Male Romanian Medical Association".
www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus