Stiri de ultima ora

Cadavre lăsate pe holuri - Amenzi de peste 20.000 de lei date de DSP la Spitalul Universitar

Cadavre lăsate pe holuri - Amenzi de peste 20.000 de lei date de DSP la Spitalul Universitar
Actualitate
Inspectorii sanitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică București au finalizat controlul la Spitalul Universitar, după ce deputatul Emanuel Ungureanu a publicat imagini cu persoane decedate abandonate pe holurile unității sanitare, și au aplicat amenzi de 21.000 de lei.

„Inspectorii sanitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București au finalizat controlul la Spitalul Universitar de Urgență București, ca urmare a apariției în spațiul public a unor imagini privind manipularea pacienților decedați. Echipa de inspectori a constatat că imaginile apărute corespund realității, brancarda cu pacientul decedat a fost amplasată de către o asistentă medicală, într-un loc neadecvat, pe o scară de evacuare în caz de incediu”, anunță, duminică seara, Ministerul Sănătății (MS), într-un comunicat.

Urmare a neregulilor constatate, inspectorii sanitari au amendat SUUB cu suma 20.000 de lei, iar asistenta care a abandonat brancarda cu pacientul decedat, într-un spațiu neadecvat, cu suma de 1.000 de lei.

„De asemenea, conducerii SUUB i s-a pus în vedere ca, în termen de 30 de zile, să identifice și să amenajeze un spațiu special pentru pacienții decedați, precum și să revizuiască procedura de manipulare a pacienților decedați, cât și să instruiască personalul medical care se ocupă de astfel de situații”, menționează MS.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus