Stiri de ultima ora

Bistriţa-Năsăud: Încă un cadavru de cal folosit ca momeală pentru sălbăticiuni - găsit la Romuli, în Munţii Rodnei

Bistriţa-Năsăud: Încă un cadavru de cal folosit ca momeală pentru sălbăticiuni - găsit la Romuli, în Munţii Rodnei
Actualitate




Prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Stelian Dolha, a anunţat miercuri, în cadrul şedinţei de Colegiu prefectural, că pe raza fondului de vânătoare de la Fiad-Romuli din Munţii Rodnei a fost găsit, zilele trecute, cadavrul unui cal folosit ca momeală pentru atragerea animalelor sălbatice, motiv pentru care a trimis în zonă Corpul de control, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Forestiere şi ai Direcţiei Sanitare Veterinare.



În luna septembrie a anului trecut, autorităţile s-au sesizat după ce, pe raza aceluiaşi fond de vânătoare, un cal a fost schingiuit până a murit, iar apoi cadavrul său a fost folosit pentru momirea sălbăticiunilor.



"Legat de fondul de vânătoare de la Fiad-Romuli, un lucru care persistă acolo de ceva vreme, sunt nişte ilegalităţi care se pare că se întind în timp. Este vorba despre un animal mort, un cal mai exact, care a fost dus ca mâncare pentru animale sălbatice, descoperit de câteva zile. Am trimis la faţa locului Corpul de control al prefectului, împreună cu Direcţia Sanitară Veterinară, cu reprezentanţi ai Poliţiei şi ai Gărzii Forestiere. Au ajuns acum două zile, seara, era ora 20,00 - 20,30, era deja seară şi nu se mai putea urca pe munte spre cabană - pentru că, din toate pozele pe care le aveam, hrana era undeva pe lângă o cabană. A doua zi, dis de dimineaţă, când au ajuns acolo, era mutat în altă parte, la graniţa dintre judeţul Bistriţa-Năsăud şi Maramureş. Nu este prima ilegalitate pe fondul respectiv", a declarat, miercuri, prefectul Stelian Dolha.



Cu ocazia controlului, s-a descoperit că cei care administrează fondul de vânătoare împrejmuiseră circa 30 de hectare, unde ţineau captivi mai mulţi mistreţi folosiţi pentru partidele de vânătoare.



"Tot pe fondul acesta de vânătoare se mai întâmplă ceva - şi asta am preluat-o de când sunt prefect al judeţului Bistriţa-Năsăud. Acolo, domnul administrator al fondului, domnul Pavel Sângeorzan, îşi face legile după bunul său plac. El a împrejmuit o suprafaţă de vreo 30 de hectare, unde ţine în captivitate - el spune 17, din datele noastre sunt vreo 70 de mistreţi. (...) Practicile acestea, ca pe vremea tovarăşului, în care îi arăţi mistreţul şi îi spui că pe acela îl poate împuşca, eu cred că nu mai sunt de actualitate. Doamne, iartă-mă, nu mai putem să ne comportăm aşa în anul 2020, în niciun caz", a afirma Dolha.



Prefectul a cerut demolarea împrejmuirii şi a sesizat primăria comunei Romuli în legătură cu acest aspect.



Situaţiile semnalate de prefect fac obiectul unui dosar penal deschis de poliţişti, iar Garda Forestieră a amendat firma care administrează fondul de vânătoare cu suma de 2.000 de lei. AGERPRES (A - autor: Tina Dumitrescu, editor: George Onea, editor online: Adrian Dădârlat)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus