Avocaţii au ieşit în stradă. Decan: "Câștigăm mai puțin decât salariul minim pe economie”
digi24.ro 11 feb. 2019 la ora 18:05 |

Actualitate
Protestul a început în jurul orei 13. Zeci de avocaţi au ieşit pe scările Palatului de Justiţie. Au purtat banderole albe pe care le vor păstra şi în timpul sedinţelor de judecată.
Şerban Nicolae Lovin, decanul baroului Ilfov: „Vă rog să luaţ în calcul următoarea situaţie: care era salariul unui magistrat în 2015 şi care este în 2019. Exact în aceeaşi măsură dorim, nu în altă măsură. Orice protocol se încheie la masa negocierilor. Trebuie să ne întâlnim şi să negociem. Asta nu se doreşte. Propunerea care s-a făcut de MJ a fost ca aceste onorarii să se indexeze cu indicele de inflaţie pe perioada 2015-2019 în jur de 5,5%. La 195 de lei faceţi un calcul. Absolut inacceptabil din punctul nostru de vedere”.
Ingrid Georgia Radu, avocat din oficiu: „Am strâns mai mult de 300 de semnături de adeziune la acest comunicat prin care solicităm majorarea onorariilor. De exemplu, sume de 130 de lei, iar în momentul în care se prezintă un apărător ales, aceste sume ni se dau la 25% din această sumă.”