Stiri de ultima ora

Autostrada Sebeş - Turda s-a stricat înainte să se circule pe ea. CNAIR refuză recepţia

Autostrada Sebeş - Turda s-a stricat înainte să se circule pe ea. CNAIR refuză recepţia

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat miercuri că a constatat probleme la lotul 3 al autostrăzii Sebeş – Turda şi a decis suspendarea procesului de recepţie.

Astfel, în urma inspecţiei efectuate în data de 9 ianuarie 2018, s-au constatat o serie de neconformităţi, printre cele mai importante fiind identificarea a numeroase zone cu deficienţe de planeitate şi rugozitate şi pentru care raportul prezintă un calificativ "Inadmisibil", nerespectarea Normativului 605, referitor la recoltarea de carote la o suprafaţă de 20.000 mp în vederea stabilirii grosimii straturilor rutiere şi nerespectarea prevederilor Proiectului Tehnic privind calea pe pod. De asemenea, pe anumite sectoare, asigurarea scurgerii apelor prezintă neconformităţi.

Totodată, s-a constatat existenţa unor panouri de semnalizare de dimensiuni mari care sunt parţial obturate de parapete/panouri fonoabsorbante, în timp ce la structura de la km 45+600 există defecte la suprafaţa betoanelor. În plus, sistemul ITS, echipamentul de cântărire în mişcare, înregistrează numerele de înmatriculare ale remorcilor, fără a fi înregistrat numărul de înmatriculare al capului tractor, aşa cum a fost solicitat de către beneficiar.

În plus, nu a fost efectuată corespunzător semnalizarea în Spaţiile de Servicii. "Aceasta trebuie completată cu două semne adiţionale pentru autoturisme pentru fiecare Spaţiu de Servicii, precum şi marcaj de interzicere în zonele care separă parcările pentru autocare. De asemenea, se consideră a fi necesară completarea semnalizării orizontale din cadrul Spaţiilor de Servicii cu săgeţi de orientare a participanţilor la trafic: este necesară completarea semnalizării cu marcaj de interzicere la intersecţia dintre bretele, aşa cum este specificat în cadrul Raportului de Audit de Siguranţă", precizează CNAIR.

Potrivit sursei citate, tot în cazul Lotului 3 al autostrăzii Sebeş - Turda nu au fost respectate avizele CTE Siguranţa Circulaţiei privind obligativitatea Antreprenorului de a realiza iluminatul cu tehnologie LED şi se impune verificarea de către Proiectant şi Inginer a proiectului tehnic pentru bazinele de retenţie si prezentarea calculelor de dimensionare, având în vedere nivelul apelor din acestea. Totodată, trebuie asigurată semnalizarea rutieră pentru devierea traficului la nodurile rutiere Unirea şi Aiud, conform reglementărilor în vigoare.

În urma constatărilor făcute, comisia de recepţie a decis suspendarea procesului de recepţie la terminarea lucrărilor, stabilind, împreună cu executantul, un termen de remediere de 90 zile. În funcţie de condiţiile meteorologice acest termen poate fi prelungit la cererea Antreprenorului.

CNAIR precizează că a transmis Antreprenorului raportul cu neconformităţile pentru remedierea acestora în vederea recepţionării la terminarea lucrărilor şi a punerii în circulaţie a acestui sector de autostradă.

Pe Lotul 3 ar urma să fie inauguraţi iniţial 8,5 kilometri, iar după ce va fi dat în folosinţă şi Lotul 4 vor fi aproximativ 27 de kilometri pe care se va putea circula continuu.

Autostrada Sebeş - Turda ar fi trebuit să fie finalizată în 2016, potrivit planurilor iniţiale. Aceasta presupune construcţia a 70 de kilometri de autostradă.

Constructorii Lotului 3 al autostrăzii Sebeş - Turda sunt Asocierea Aktor SA - SC Euroconstruct Trading SRL, iar costul este de 549,332 milioane lei, fără TVA.

Seymour Hersh, jurnalist castigator al premiului Pulitzer

Autostrada Transilvania, nouă problemă. ”Prezenţa acelui animăluţ drăguţ nu va genera nicio întârziere”

Urși pozați în premieră pe o autostradă în România. Reacția CNAIR

Bâlbe și neînțelegeri la semnarea unui contract pentru 6 km de autostradă

Autostrada Sebeş - Turda s-a stricat înainte să se circule pe ea. CNAIR refuză recepţia

Cazinoul din Constanța ar putea ajunge pe lista celor mai periclitate monumente europene

Soarta şefului Poliţiei Române, discutată azi. Carmen Dan ar putea obţine demiterea lui

A demisionat consilierul Valentin Rîciu, implicat în scandalul polițistului Eugen Stan

Ce a făcut o femeie din Constanța cu 20.000 de lei găsiți pe stradă. Anunțul Poliției

Românul devenit erou la Londra, după ce a înfruntat teroriști, vrea să ceară despăgubiri statului britanic

Băsescu: ”Jucaţi, domnule preşedinte! Cred că merită”

Poliţist din Timiş, prins în flagrant în timp ce lua mită

Furt filmat în Cluj. Hoții au furat banii cu care o familie voia să cumpere un apartament

CTP, despre numirea lui Fifor premier interimar: ”Poate fi etichetat drept încă un reprezentant al ”statului paralel””

Ludovic Orban: Mergem la Cotroceni cu solicitarea de declanşare a anticipatelor

Filosoful Mihai Şora, despre decizia de schimbare a premierului: „M-aș mulțumi și cu o oaie”

Articole similare :
comments powered by Disqus