Stiri de ultima ora

Anchetă la un spital municipal: Un bărbat cu probleme psihice a fost găsit mort de frig după ce a fost externat

Anchetă la un spital municipal: Un bărbat cu probleme psihice a fost găsit mort de frig după ce a fost externat
Actualitate
O anchetă a fost demarată, marţi, la Spitalul Municipal Curtea de Argeş, după ce un bărbat cu probleme psihice, dus băut în Urgenţă şi externat imediat după ce a primit tratament, a fost găsit mort de frig într-o zonă împădurită. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

47 afişări

Anchetă la un spital municipal: Un bărbat cu probleme psihice a fost găsit mort de frig după ce a fost externat

Directorul Spitalului Municipal Curtea de Argeş, Marius Popescu, a declarat, marţi dimineaţa, corespondentului MEDIAFAX, că se întruneşte Comisia de Etică pentru a verifica dacă s-a respectat procedura în cazul unui bărbat găsit mort la o zi după ce a fost externat. „Comisia de etică şi directorul medical fac verificări. Să vedem dacă s-a respectat procedura. Bărbatul a fost adus în urgenţă, i s-a făcut foaie de internare de zi, tratament, apoi a zis , şi-a luat reţeta şi a plecat acasă. A fost adus cu o criză etilică”, a declarat Popescu.

Bărbatul, de 63 de ani din Cepari, a fost găsit mort, luni, la o distanţă de aproximativ trei kilometri de spital.

Reprezentanţii Poliţiei Argeş au precizat că bărbatul, cunoscut cu probleme psihice, a fost găsit la o zi de la externarea din spital. „În urma cercetărilor s-a stabilit că bărbatul decedat avea 63 de ani, din Cepari, iar cu o zi înainte fusese internat la Spitalul Curtea de Argeş. Bărbatul avea în istoricul medical boli psihice. În urma necropsiei s-a stabilit că decesul a survenit pe fondul hipotermiei. În cauză se desfăşoară cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, arată sursele citate. Surse judiciare au afirmat că bărbatul a fost găsit parţial dezbrăcat.
www.mediafax.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus