Stiri de ultima ora

Ancheta in cazul pacientului care ar fi primit sange cu hepatita B. Pacientul vrea sa dea in judecata centrul de transfuzii

Ancheta in cazul pacientului care ar fi primit sange cu hepatita B. Pacientul vrea sa dea in judecata centrul de transfuzii
Actualitate
Barbatul de 62 de ani din judetul Olt, suspectat ca s-ar fi imbolnavit de hepatita B pentru ca a primit sange cu probleme, spune ca va da in judecata Centrul de Transfuzii din Slatina.

Scandalul a aparut dupa ce, la analize, unui tanar de 22 de ani care a donat de cinci ori i-au fost depistate urme ale virusilor hepatici. Acum, alte zeci de persoane care au beneficiat de sange recoltat de la acea unitate medicala stau cu teama.

Barbatul care a primit sangele de la un bolnav cu hepatita B are probleme cardiace si de curand a suferit o anemie severa. La Spitalul Judetean din Slatina, medicii i-au facut mai multe transfuzii. Numai ca, la acel moment, nu stiau ca donatorul era unul cu risc.

"Mi s-a spus asa, ca in momentul in care am fost internat in spital si mi s-a facut transfuzie de sange. Sangele, nu stiu care, nu al meu, donatorul, a fost cu probleme. Mi-au zis ca trimit sangele la Bucuresti si vin rezultatele de la Bucuresti, cand or veni. Nu mi se pare normal, adica ma duc in spital sa ma internez, sa ma fac bine de o boala, si dau peste alta", spune Marin Olaru.

Doctorii s-au alarmat dupa ce la centrul de tranfuzii din Slatina a fost adus un aparat modern, cumparat recent, care a indicat prezenta unor markeri ai virusului hepatitei B in sangele donat de un tanar de 22 de ani.

Medicii au explicatia lor: este posibil ca donatorul sa fi fost bolnav, doar ca ei nu au vazut asta pentru ca virusul era in stadiul de incubatie.

"Eu cand am auzit, am zis ca eu cad jos si mor. Nu am decat sa ii dau in judecata, va dati seama, m-au stresat", mai spune Marin Olaru.

Conducerea Spitalului Judetean din Slatina a inaintat o adresa catre centrul de transfuzii pentru a afla date despre intreg lotul de sange al donatorului bolnav. Insa, pana astazi, nu a primit nici un raspuns.

Chiar daca prima testare pentru prezenta virusului hepatitei B a iesit negativa, probele vor fi reanalizate.

Intre timp, Directia de Sanatate Publica Olt desfasoara o ancheta proprie, dar pana in acest moment nu se stie mai nimic despre alti potentiali primitori ai sangelui bolnav.

Potrivit procedurilor, inainte de recoltare, donatorului i se fac analize pentru sifilis, HIV, hepatita C si B. Testele se duc la doua laboratoare si daca ambele le confirma ca fiind negative atunci se face validarea si sangele pleaca spre spital. In perioada anchetei, centrul de transfuzii din Slatina ramane inchis.
stirileprotv.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus